CNAIR reia licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate la Autostrada Braşov-Bacău

Licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcţiei Autostrăzii Braşov - Bacău va fi reluată, iar documentaţia de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziţie publică au fost transmise în sistemul electronic de achiziţii publice, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă.

Au modificat traseul autostrăzii și acum va trece prin vatra unui sat și prin curțile localnicilor din două comune. Locuitorii afectați: case și habitate distruse, poluare. Replica CNAIR: Nu ne jucăm cu o cariocă pe hârtie

Vor autostradă, dar nu cu orice preţ. Locuitorii din două comune cer să fie modificat traseul viitoarei autostrăzi A13 care va lega Braşovul de Bacău. Susţin că drumul va trece foarte aproape de casele lor, chiar prin curţile unora, şi va tăia în două un sat întreg. Se mai plâng de poluare şi de distrugerea unor habitate. Şansele ca traseul să mai fie modificat sunt minime, spun reprezentanţii Companiei de Drumuri.

Ultima Oră

Cele mai citite