atac armat
Autorităţile austriece au primit în ultimele luni din partea Slovaciei o informaţie cu privire la teroristul care a întreprins recentul atac de la Viena, după ce acesta încercase să cumpere muniţii în această ţară, a anunţat miercuri poliţia slovacă, informează dpa, citată de Agerpres.
Marea Britanie modifică nivelul de alertă teroristă după atacurile islamiste din Franţa şi Austria
Guvernul de la Londra a anunţat, marţi seară, creşterea gradului de alertă teroristă la nivelul "sever", o decizie adoptată din raţiuni de precauţie, în contextul atacurilor islamiste din Franţa şi Austria.
Austria: Doliu național după atacul terorist de la Viena. Patru morți și 22 de răniți
Sunt 3 zile de doliu național în Austria, după atacurile teroriste din plin-centrul Vienei. Patru oameni au fost uciși și 22, răniți, de atacatori care au deschis focul la întâmplare. Unul dintre agresori a fost împușcat mortal de poliție. Dar celălalt sau ceilalți, nu se știe sigur câți au fost, sunt de negăsit. Alerta se menține. În întreaga țară se desfășoară o uriașă operațiune de căutare. 14 persoane au fost arestate până acum. Vă atenționam că imaginile și informațiile pot avea impact emoțional.
În România nivelul de alertă teroristă rămâne ''Albastru-Precaut'', anunță SRI în contextul în care ameninţarea teroristă în Europa e pe un trend ascendent
Nivelul de alertă teroristă în România rămâne ''Albastru-Precaut'', a anunțat, marţi, Serviciul Român de Informaţii (SRI), într-o postare pe pagina sa de Facebook. Anunțul vine în urma recentelor atentate comise în Europa: la Paris, Nisa și Avignon în luna octombrie şi la Viena în a doua zi din noiembrie.
Atacul terorist de la Viena: 4 morți, 22 de răniți. Poliția a arestat 14 persoane
Bilanţul atacului terorist de luni seară, din Viena, se ridică la patru morţi, plus atacatorul, şi 22 de răniţi, a declarat ministrul autriac de Interne. Karl Nehammer a precizat că poliția a efectuat 14 arestări, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Atacul terorist de la Viena: 4 morți, 22 de răniți. Poliția a arestat 14 persoane
Bilanţul atacului terorist de luni seară, din Viena, se ridică la patru morţi, plus atacatorul, şi 22 de răniţi, a declarat ministrul autriac de Interne. Karl Nehammer a precizat că poliția a efectuat 14 arestări, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
SUA: Violențe extreme la Chicago. 14 persoane au fost rănite într-un schimb de focuri
Metropola americană Chicago a căzut din nou pradă violenței: 14 oameni au fost răniți într-un schimb de focuri, chiar în timpul unor funeralii.
Atac cu cuţitul în centrul oraşului Glasgow. Cel puţin trei persoane au fost înjunghiate și au murit
Un atac cu un cuţit s-a produs în centrul oraşului Glasgow vineri după-amiază. Informaţiile iniţiale arată că 3 persoane au fost înjunghiate şi au murit într-o scară a unui hotel din centrul oraşului Glasgow, relatează BBC.
Afganistan. Cel puțin cinci oameni au fost uciși de explozia unui camion capcană; talibanii revendică atacul
Cel puţin cinci oameni au murit joi în explozia unui camion-capcană în oraşul Gardiz din estul Afganistanului, atacul fiind revendicat imediat de militanţii talibani, relatează Reuters şi dpa.

