O tăbliţă de lut veche de 3500 de ani, conţinând fragmente din ''Epopeea lui Ghilgameş'', expusă în Irak. Artefactul a fost restituit de SUA

O tăbliţă de lut conţinând fragmente din "Epopeea lui Ghilgameş", bijuterie a culturii mesopotamiene cu o vechime de 3.500 de ani, a fost expusă marţi în Irak. Tăblița a fost restituită de Statele Unite, iar autorităţile irakiene au declarat în faţa reprezentanţilor mass-media că retrocedarea acestui artefact reprezintă "o victorie" obţinută împotriva celor care "au furat istoria ţării", informează AFP, preluată de Agerpres.

Așezări de acum 6.500 de ani, descoperite în județul Neamț

Descoperire arheologică de mare importanță, în județul Neamț. Arheologii au scos la lumină artefacte cu o vechime de câteva mii de ani, care întăresc convingerile că zona subcarpatică a fost una de mare importanță pentru civilizația cunoscută de speicaliști ca “Civilizația Cucuteni”. Situl este cunoscut de aproape două decenii, însă abia anul trecut au început cercetările.

Ultima Oră

Cele mai citite