Bărbatul cu arsuri transferat în Belgia a murit din cauza unui șoc septic. Medicul care l-a tratat spune că a fost prost îngrijit în România

Sfârşit tragic pentru bărbatul ars, transferat în Belgia după ce a trecut prin 3 spitale din ţară. Un şoc septic l-a răpus. Omul a ajuns acolo cu bacterii rezistente şi la cele mai tari antibiotice. Medicul din Belgia care a luptat, mai bine de două săptămâni, să-l salveze spune că a fost îngrijit prost în România. Ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de Control la spitalele unde a ajuns pacientul înainte de transfer.

Se reduc timpii de transfer în străinătate pentru pacienții cu arsuri. Intervalul pentru luarea unei decizii de la primirea cazului: maximum două ore

Pacienții cu arsuri grave vor putea fi transferați mai ușor în străinătate, dacă nu sunt locuri în spitalele din țară sau dacă nu pot fi tratați aici. Ministrul Sănătății a aprobat proceduri mai simple și mai clare pentru astfel de situații. În spitalele care tratează mari arşi vor exista comisii formate din 3 specialişti, care vor decide, în cel mult două ore de la primirea pacientului, dacă se impune transferul. Deciziile se vor lua prin consens și vor fi transmise Departamentului pentru Situații de Urgență. Tratamentul în străinătate va fi decontat de minister.

Încă trei paturi pentru marii arși la Spitalul Bagdasar Arseni din București

România are, de astăzi, încă trei paturi pentru tratarea marilor arși într-o unitate modernă inaugurată la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. În acest moment, numărul paturilor pentru astfel de pacienți care necesită îngrijiri superioare se ridică la 26, la nivelul întregii țări. Rămâne însă o cifră extrem de mică în comparație cu alte țări din Europa.

Ultima Oră

Cele mai citite