Arhiepiscopul Tomisului
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului este din nou în atenția publică într-un context controversat: a fost filmat în timp ce oficiază un botez fără să poarte mască de protecţie.
Arhiepiscopul Tomisului a oficiat Sfânta Liturghie de Crăciun în interior, în ciuda restricțiilor. Orașul Constanța este în carantină
Celebrăm astăzi una dintre cele mai importante sărbători din timpul anului: Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Este sărbătoarea iubirii și a speranţei. În cea mai fericită zi din an, credincioșii au mers la biserică să asiste la Sfânta Liturghie. Iar la Constanța, aflată în carantină, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat Sfânta Liturghie în interior, în ciuda restricțiilor. Enoriașii prezenţi la slujbă au ignorat și ei regulile.
ÎPS Teodosie, oprit de filtrul de poliție în drum spre Peștera Sfântului Andrei. Înaltul prelat nu renunță și cheamă oamenii la pelerinaj
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu renunță și îi cheamă din nou pe credincioși la slujba de la Mănăstirea Sfântul Andrei din județul Constanța. Atenție, însă! Potrivit regulilor, doar localnicii se pot închina luni acolo. Pregătirile la mănăstirea și peștera Apostolului care a adus creștinismul în România sunt gata - s-au amenajat culoare speciale, s-au făcut marcaje, iar oamenii vor avea la dispoziție măști și dezinfectanți.
Tribunalul Constanţa a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului pentru o ordonanţă preşedinţială privind pelerinajul de Sfântul Andrei
Tribunalul Constanța a respins pentru a doua oară cererea prin care Arhiepiscopia Tomisului solicita suspendarea hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care limitează evenimentele religioase. Astfel, Pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei nu va face excepție de la regulile impuse de pandemie și se va desfășura doar cu participarea localnicilor.
Cererea Înalt Prea Sfințitului Teodosie a fost respinsă de Tribunalul Constanța. Pelerinajul de Sf. Andrei este permis doar localnicilor
Tribunalul din Constanța a respins, ca neîntemeiată, cererea Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de suspendare parţială a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzice participarea enoriașilor din alte localități, la pelerinajul de Sfântul Andrei. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Se judecă contestația Înalt Preasfințitului Teodosie privind restricțiile impuse de autorități la pelerinajul de Sfântul Andrei
Pelerinajul de Sfântul Andrei a ajuns în instanță. Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a pledat astăzi la Tribunalul din Constanța pentru organizarea procesiunii. Înaltul ierarh este nemulțumit de decizia autorităților județene care au interzis participarea enoriașilor din alte localități, de teama transmiterii COVID-19. Până la termenul de judecată, stabilit în decembrie, avocatul arhiepiscopiei Timosului a cerut anularea hotărârii.
ÎPS Teodosie amenință cu instanța de Sf. Andrei, pentru drepturile „închinătorilor”. Poziția sa, susținută de Patriarhia Română
De la biserică, la tribunal. Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ameninţă cu judecata autoritățile statului, dacă acestea vor pune restricții în calea credincioșilor care vor să participe la pelerinajul de Sfântul Andrei. Înaltul ierarh a declarat că nu se mulțumește cu restricții care nu au logică și care restrâng drepturile închinătorilor. Iar de această dată, poziția sa este susținută și de Patriarhia Română.
Arhiepiscopul Tomisului a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupție
Arhiepiscopul Tomisului a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupţie.
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, achitat în primă instanţă în dosarul Nazarcea
Arhiepiscopul Tomisului Teodosie a fost achitat în dosarul în care este judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene.