apă infestată
Nereguli grave au fost descoperite de către comisarii de la Protecția Consumatorilor în două unități de cazare din Gorj. La o pensiune din Rânca, una dintre cele mai căutate stațiuni pentru schi în acest sezon, comisarii au găsit alimente depozitate chiar în toaletă.
La robinetele din județul Bihor curge apă care aduce boli, avertizează Direcţia de Sănătate Publică
Apă de la robinet cu arsen si chiar cu bacteria E-coli! Asta plătesc mii de oameni din mare parte din județul Bihor. Sunt avertizați de Direcţia de Sănătate Publică și se feresc să bea apă din aceste surse dar pot oricând sa se îmbolnăvească.
Două persoane au murit în urma izbucnirii unui focar de pneumonie în nordul Italiei
Două persoane au murit în urma izbucnirii unui focar de pneumonie în nordul Italiei, care a afectat peste 200 de persoane, a informat marţi un responsabil sanitar la nivel regional, citat de DPA, conform Agerpres.
Alertă sanitară în Italia, în apropiere de Brescia, după ce zeci de oameni au făcut pneumonie. Autorităţile verifică o posibilă sursă de apă contaminată
E alertă sanitară în împrejurimile oraşului italian Brescia. Oamenii se imbolnăvesc pe capete: fac pneumonie. Zilnic se înregistrează zeci de cazuri. Doi dintre bolnavi au murit şi autoritățile au deschis deja o anchetă pentru stabilirea cauzei acestei adevărate epidemii.
Pericol pentru turişti şi localnici. Trei izvoare din staţiunea Sângeorz Băi sunt contaminate cu E-Coli
În staţiunea Sângeorz Băi, localnicii şi turiştii sunt, în fiecare zi, în pericol. La mai multe izvoare din localitate, curge apă infestată cu E-Coli. Însă, oamenii continuă să o bea pentru că, în anumite zone, reţeaua centralizată de alimentare nu funcţionează cum trebuie. Iar, deocamdată, autorităţile s-au mulţumit să pună nişte afişe prin care să-i avertizeze de pericol.

