Dezbaterile pe modificarea Codurilor încep pe 2 mai. Iohannis: Este inadmisibil ca modificările să fie făcute pentru anumite persoane

Modificarea Codurilor Penale, așa cum este dorită de partidele aflate la guvernare, pune în gardă nu doar opoziția. Mulți specialiști se arată extrem de îngrijorați de anumite prevederi din proiect. Și președintele Klaus Iohannis a avertizat puterea că nu este admisibil să fie votate articole cu dedicație pentru unii politicieni. Puterea susține însă că propunerile sale sunt menite să aducă normalitatea în justiție. Ministerul Justiției putea să dea o ordonanță, a spus Florin Iordache, dar s-a preferat o dezbatere.

Peste 12.000 de cetățeni au sunat în 2017 la linia verde anticorupție. Multe sesizări s-au transformat în dosare penale

Linia verde anticorupție e folosită de unii români în orice alt scop decât cel pentru care a fost înființată. Din miile de apeluri primite, unele reclamă, de exemplu, lipsa cabinelor telefonice dintr-un oraș sau prezența unor oameni din umbră care pândesc permanent. Sunt însă și cazuri în care un simplu apel poate duce la identificarea unor funcționari corupți.

Președintele Bulgariei a respins prin veto legislația anticorupție adoptată de Parlamentul de la Sofia

Președintele Bulgariei susține că legislația anticorupție adoptată de Parlamentul de la Sofia nu oferă instrumentele necesare unei investigații eficiente a rețelelor infracționale. Proiectul, care a fost respins prin veto de președinte, prevede crearea unei unități speciale anticorupție care anchetează persoanele ce ocupă funcții publice, cercetează conturile și bunurile, având putere de decizie și în cazul conflictului de interese.

Uniunea Europeană a dat o directivă prin care a stabilit că pragul la fraudele europene este de maxim 10.000 de euro

Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni, potrivit Hotnews. Directiva 1371 privind "combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal" prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro.

Ultima Oră

Cele mai citite