ANPC
Directorul general al Autorității pentru Protecția Consumatorilor, Paul Anghel, avertizează consumatorii să citească foarte atent etichetele citricelor pe care le cumpără, pentru că unele dintre acestea sunt conservate cu Imazalil (E233), o substanţă foarte periculoasă, folosită pentru combaterea bolilor la plante, informează agenția de presă News.ro. Utilizarea acestei substanțe în agricultură este interzisă de legislaţia UE. Portocalele, lămâile, mandarinele sau alte citrice tratate cu substanţe periculoase pentru om sunt importate mai ales din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Cofetăria cu şobolani. O clientă a filmat rozătoarele cum se plimbau pe sub rafturi
Şobolani printre rafturile unei cofetării din Brăila. O clientă a filmat rozătoarele şi a făcut publice imaginile. Ce-i drept, cu întârziere, întrucât fimul a fost realizat în luna august. Inspectorii sanitar veterinari s-au sesizat imediat la vederea imaginilor. Au făcut un control şi au închis cofetăria temporar.
Nereguli la aproape jumătate dintre băncile din România. ANPC a amendat 15 bănci pentru publicitate înșelătoare
Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorului a amendat cu jumătate de milion de lei cele mai mari bănci de la noi! Cele 15 bănci au fost găsite vinovate pentru că nu și-au informat corect clienții în privința costurilor pe care creditele acordate le presupun.
Falși inspectori ANPC cereau bani de la patroni ca să nu îi amendeze
Patroni, fiți atenți la cine vă controlează șase persoane care pretindeau că sunt inspectori ai ANPC au fost reținute azi noapte de polițiștii bucureșteni. Falșii inspectori mergeau în controale fictive și le cereau bani patronilor ca să nu îi amendeze. Una dintre victime nu a vrut să plătească și a sesizat poliția.
Altfel de mâncare pentru Est. Nouă produse vândute în România diferă de cele similare din Occident
Autorităţile de la Bucureşti confirmă că unele produse occidentale diferă de cele care se găsesc în magazinele din vestul Europei. Etichetele sunt aproape identice, conţinutul însă este altul. Ministerul Agriculturii nu a spus, însă, şi despre ce mărfuri e vorba. Deocamdată, există o listă cu 9 produse, pe care o vor trimite şi Comisiei Europene, de la care aşteaptă soluţii pentru a dispărea acest dublu standard.
Sute de kilograme de carne stricată au fost descoperite în Mamaia, la o terasă din satul de vacanţă
Alimentele erau ţinute pe jos, muştarul în cutii de vopsea, iar muştele domneau peste tot. Inspectorii ANPC au aplicat amenda maximă. Patronul terasei a plecat fără să dea explicaţii.
Estul, piaţă de mâna a doua. Cehia, Slovacia şi Ungaria cer produse de calitate, ca în Occident. Ce se întâmplă în România
Scandal între Est şi Vest pentru produsele multinaţionalelor. Ministrul ceh al Agriculturii a făcut chiar o declaraţie radicală: Ţările din Centrul şi Estul Europei sunt coşul de gunoi al continentului. Cehii, ungurii şi slovacii au făcut studii care arată că produsele vândute la ei sunt de calitate inferioară celor din Occident. Şi în România, consumatorii au constatat diferenţe de calitate între marfa vândută aici şi cea din Vest, dar Protecţia Consumatorilor nu are plângeri pe această temă. Problema însă va fi discutată la nivelul Uniunii Europene.

