Anchetă în cazul unei bijuterii a unui pacient internat, dispărută din Spitalul Municipal din Oradea

Acuzații grave ale rudelor unui pacient care a decedat din cauza COVID la spitalul Municipal din Oradea. Ei spun că au vrut să păstreze drept amintire un lanț din aur, pe care ruda lor l-a avut la internare, însă nu au primit nimic înapoi. Familia a făcut reclamaţie, iar managerul unităţii sanitare a sesizat poliţia. A fost deschisă şi o anchetă internă.

Moarte controversată a unui pacient la Spitalul din Drobeta-Turnu Severin. Rudele acuză medicii că l-au lăsat să agonizeze ore în șir în fața instituției medicale

Controverse la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin după moartea unui pacient. Familia unui bărbat acuză medicii că nu au făcut nimic ore în șir, cât acesta a agonizat în fața unității medicale. Reprezentanții spitalului susțin însă că se pregăteau pentru primirea unor pacienți cu COVID-19. Atenție, urmează informații și imagini cu impact emoțional.

Anchetă la spitalul din Focșani, după vizita fostului premier la neonatologie

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, după vizita făcută duminică de fostul premier Viorica Dăncilă și de fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Cele două au intrat în secția de nou-născuți și au luat în brațe bebeluși. O asociație din Iași a văzut imaginile și a sesizat Directia de Sănătate Publică.

Ultima Oră

Cele mai citite