Anchetă DNA în cazul containerelor de la Spitalul Județean de Sibiu

DNA anchetează modul în care au fost achiziţionate containerele de la Spitalul Judeţean Sibiu, în care sunt trataţi pacienţi COVID. Containerele au costat 6 milioane de lei şi au fost amplasate în curtea spitalului la jumătatea lunii octombrie. Procurorii din Alba Iulia, unde este deschis un dosar penal, au cerut documente de la conducerea unităţii medicale din Sibiu.

Ministrul Transporturilor, acuzat de fostul director general al TAROM că a cerut să fie ținute la sol avioane, pentru a împiedica parlamentari să ajungă la votul moțiunii de cenzură. Reacția lui Răzvan Cuc

Este scandal cât cerul la TAROM! Totul a izbucnit după ce directorul general, demis de ministrul interimar al Transporturilor, l-a acuzat pe acesta că i-ar fi cerut să țină la sol mai multe avioane în ziua moțiunii de cenzură, astfel încât unii palamentari să nu ajungă în București. Răzvan Cuc a negat vehement acuzațiile. Acum, DNA face anchetă. Și Corpul de control al premierului face verificări, atât în Ministerul Transporturilor, cât și la TAROM.

Preşedintele Senatului sesizează Curtea Constituţională referitor la un conflict juridic între Guvern și Ministerul Public, prin DNA

Călin Popescu Tăriceanu a decis sesizarea Curții Constituționale în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României și Ministerul Public, prin Direcția Națională Anticorupție. "Conflictul juridic de natură constituțională pe care președintele Senatului îl aduce în atenția CCR a fost generat de demersurile procurorilor din cadrul DNA, constând în anchetarea circumstanțelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului referitor la modificarea și completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, fapt care a creat blocaje instituționale", se arată într-un comunicat de presă.

Ultima Oră

Cele mai citite