Ultima săptămână pentru amnistia fiscală. Până acum, peste 120 de mii de persoane și firme au depus cerere la ANAF

Este ultima săptămână în care românii pot depune cerere la ANAF ca să scape de datoriile pe care le au la stat şi să beneficieze de reducerea restanţelor. Deşi legea prevede ca Fiscul să răspundă dacă solicitarea este acceptată sau nu în termen de 5 zile, numărul mare de doritori a pus presiune pe angajaţi, iar autorităţile au decis prelungirea acestui termen până la 20 decembrie.

Farmaciștii vor amnistie fiscală pentru a evita falimentul

Mii de farmacii cer o amnistie fiscală pentru a evita falimentul în masă. Ei spun că, dacă vor restitui bani pentru reţete compensate pe șapte ani, nenumăraţi pacienţi vor rămâne fără medicamente. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate e obligată să recupereze sume pentru milioane de facturi, după o decizie a Curţii de Conturi, confirmată în instanţă. Farmaciştii spun că nu au greşit, dar sunt victime ale unei legislaţii incoerente. Comisia de Sănătate din Senat a avizat exonerarea de la plată, dar deputații au ultimul cuvânt.

Ministerul Finanțelor: Amnistia Fiscală se prelungește cu 3 luni

Amnistia fiscală se prelungește până la 31 martie 2021. Ministerul Finanțelor anunță că toți contribuabilii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020, pot cere anularea dobânzilor și a penalităților de întârziere și în următoarele 3 luni.

Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanțelor. Impact bugetar pozitiv de până la 2 miliarde de lei

Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanțelor pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020. Măsura va sprijini mediul de afaceri lovit de criza COVID-19 și va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an, conform previziunilor executivului.

"Nu se justifică o amnistie fiscală în acest moment, pentru că nu rezolvă nicio problemă în economie". Președintele Consiliului Național al IMM-urilor, la ULTIMA EDIȚIE

IMM-urile din România reprezintă 99.91% din totalul întreprinderilor active în economia naţională.Numărul de firme înfiinţate în semestrul I din 2018 a fost mai mic cu 7.778 decât în aceeaşi perioadă a anului 2017. Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş au înregistrat cel mai ridicat număr de noi firme înfiinţate, atât în anul 2017, cât şi în anul 2018. Sunt cifre care capătă o relevanță și mai mare în contextul discuțiilor privind amnistia fiscală. Proiectul încurajează neachitarea debitelor bugetare, atrag atenția reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii. A comentat pe larg situația invitatul lui Claudiu Lucaci la Ultima Ediție, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, fost ministru pentru Mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat.

Ultima Oră

Cele mai citite