Donald Trump: Când vorbim despre arme nucleare, trebuie să fim pregătiți și suntem total pregătiți

Regiunile în care vor ajunge cele două submarine nucleare americame rămân o necunoscută, deocamdată. Singura reacție la decizia președintelui Trump vine de la un deputat din Duma de stat care a declarat că există suficiente submarine nucleare rusești ca să le anihilieze pe cele americane. Donald Trump a ordonat poziționarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei, după o amenințare lansată de fostul președinte rus Dmitri Medvedev.

Șef militar din NATO: "Dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare, am fi fost în Ucraina și i-am fi dat afară"

Președintele Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, a subliniat rolul-cheie jucat de forțele nucleare ale Rusiei în descurajarea lumii occidentale de a intra direct într-un conflict deschis cu Moscova. Oficialul a declarat pe 10 noiembrie, în timpul unui summit al apărării din Cehia, că arsenalul nuclear al Rusiei este factorul central care o deosebește de talibanii din Afganistan în ceea ce privește capacitatea sa de a combate forțele NATO, potrivit publicației Military Watch Magazine.
Dmitri Medvedev

Rusia ameninţă Ucraina şi Occidentul. Medvedev: Nimeni nu are nevoie de conflict nuclear, dar orice răbdare are o limită

Oficiali ruşi au ameninţat sâmbătă Occidentul cu o escaladare necontrolată a războiului şi Ucraina cu distrugerea capitalei sale, Kiev, în timp ce lideri occidentali încă discută dacă să permită Ucrainei să le folosească armele pentru lovituri în profunzimea teritoriului rus, transmite Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite