Cod roşu de avalanşă în Alpii francezi, în plină vacanţă de schi

Alertă cod roşu de avalanşă în Alpii francezi, în plină perioadă a vacanţei de schi. În Savoie, din sud-estul Franţa, sunt ninsori abundente şi vânt puternic, ceea ce face ca stratul de zăpadă să devină instabil. Mai multe staţiuni au decis închiderea totală sau parţială a pârtiilor.

S-a dat startul sezonului de schi în Europa. Snowmobilul electric, o nouă distracție în Austria. Prețurile au crescut cu 10 procente

În câteva zile întrăm în iarna calendaristică. În multe locuri de la munte a nins așa că s-a dat startul sezonului de schi. Pe pârtiile din Austria și Franța au apărut deja primii iubitori ai sporturilor de iarnă chiar dacă din cauza crizei prețurile sunt mai mari comparativ cu anul trecut. În plus, mangerii stațiunilor au anunță și măsuri pentru reducerea consumului de electricitate, inclusiv să nu producă zăpadă artificială.

Turiști infectați la schi dau în judecată guvernul austriac

Patru procese civile au fost intentate guvernului austriac acuzat că nu a luat măsurile necesare pentru a-i proteja de COVID pe turiștii aflați la ski. Mii de persoane s-au infectat în Alpii austrieci în februarie și martie iar acum cer despăgubiri.

Ultima Oră

Cele mai citite