România și alte state UE și NATO, ținta atacurilor cibernetice ale Rusiei. Ce a declarat ministrul interimar al Apărării

România a fost ţinta unor atacuri cibernetice ale Rusiei!. Acestea au vizat instituții publice şi infrastructură critică și au fost orchestrate de Serviciul Federal de Securitate de la Moscova. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele Nicuşor Dan. Acesta a precizat că atacuri ostile au fost îndreptate împotriva mai multor state ale Uniunii Europene şi NATO, precum şi împotriva unor parteneri ai acestora. 'Astfel de atacuri sunt inacceptabile', a transmis şeful statului. Ministrul interimar al apărării, Radu Miruță, a vorbit luni seara, în emisiunea Frontul de la TVR Info, moderată de Alina Grigore, despre această situație.

Fără vedere, cu membre amputate sau în scaun rulant, 19 militari reprezintă România la Jocurile Invictus din Canada

19 militari răniți pe front reprezintă România la Jocurile Invictus din Canada. Peste 500 de competitori, din cele 23 de țări, au defilat la festivitatea de deschidere, în fața a peste 40.000 de spectatori și a inițiatorului Jocurilor Invictus, Prințul Harry. Alături de militarii răniți și de familiile acestora s-a aflat și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.

Curajul, recompensat de Casa Regală a României. Jurnalista Alina Grigore și operatorul Mihai Florea au fost premiați

Seară regală dedicată curajului civic. Este modul în care Familia Regală a României a dorit să le mulţumească celor care şi-au pus în pericol vieţile în zone de conflict pentru ca noi să avem informaţii sau pentru a ajuta oamenii afectaţi de pandemie şi război. Jurnalişti şi reprezentanţi ai mai multor ONG-uri au fost premiaţi la Palatul Regal.

Jurnaliști TVR în Ucraina | "Noi am rămas fără nimic, înțelegeți?". Mărturii din Sergheevka, stațiunea unde 21 de oameni au murit după ce rușii au bombardat un bloc, un centru de recuperare pentru copii și o bază sport

Echipa TVR este duminică seara la Sergheevka, o stațiune turistică din Ucraina, aproape de Marea Neagră, atacată barbar, într-o noapte, de forțele ruse. A fost atacul cu cele mai multe victime înregistrate în regiunea Odesa. Din Ucraina transmite echipa TVR - Alina Grigore, Mihai Florea și Claudiu Petringenaru.

Ultima Oră

Cele mai citite