Alexandru Rafila
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că se lucrează pentru ca pacienţii COVID să poată fi diagnosticaţi, evaluaţi, trataţi şi monitorizaţi în regim ambulatoriu, astfel încât să scadă puţin presiunea pe spitale şi cei cu alte patologii să aibă acces la unităţile medicale.
Ministrul Sănătății îndeamnă persoanele care îşi vizitează rudele vulnerabile să îşi facă un test Covid
Alexandru Rafila îi îndeamnă pe cei care îşi vizitează rudele vulnerabile să îşi facă anterior un test Covid. "Dacă se duc să îşi reîntâlnească persoane din familie, mai ales cele vulnerabile, să se testeze înainte. Pentru că este foarte important să meargă în condiţii de siguranţă şi să nu îi expună la risc", a arătat ministrul Sănătății, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Președintele PSD: S-a discutat în coaliție de pensiile speciale pentru aleșii locali. Cea mai bună soluție - prorogarea. Categoric va exista o propunere privind certificatul verde până la sfârșitul anului
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara că în şedinţa coaliţiei s-a discutat despre pensiile speciale pentru aleşii locali, susţinând că soluţia cea mai bună este amânarea acestora pentru un an. De asemenea, el a indicat că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, lucrează la o nouă propunere legislativă privind certificatul verde.
Ce măsuri de relaxare plănuiesc autoritățile pentru Crăciun și Anul Nou: program prelungit al magazinelor, circulație liberă de Revelion, capacitate mai mare de cazare
Restricțiile vor fi relaxate de sărbători, potrivit unor informații din surse politice. Vor fi prelungite programul magazinelor și intervalul pentru circulația în timpul nopții și va crește capacitatea de cazare în hoteluri. Cel puțin acestea sunt discuțiile care se poartă, o decizie urmând a fi luată cel târziu săptămâna viitoare. Industria ospitalității a făcut azi un nou apel ferm către autorități să ia urgent o decizie prin care să permită program nelimitat de Revelion și un număr mai mare de clienți.
Măsurile sanitare pentru sărbători, discutate și adoptate săptămâna viitoare. Rafila: Nu vor fi luate măsuri stupide. Fiți convinși că nu vor fi introduse măsuri care să nu poată să fie respectate
Măsurile privind sărbătorile de iarnă, mai ales în noul context privind apariția cazurilor Omicron în România, vor fi luate săptămâna viitoare, a arătat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la conferința de presă de după ședința de urgență privind limitarea răspândirii noii variante a coronavirusului în țara noastră.
Testare gratuită și tratament antiviral chiar la cabinetele medicilor de familie. Discuții la Ministerul Sănătății
Noi atribuţii pentru medicii de familie în lupta cu pandemia: vor putea face teste COVID gratuit. A fost deja o primă discuţie pe această temă între ministrul Sănătăţii şi Societatea Medicilor de Familie. Şi tot ei vor putea prescrie tratament antiviral pentru pacienții infectaţi cu SARS-CoV-2. Regulile vor fi anunţate de Ministerul Sănătăţii cât de curând.
Noi controverse din cauza testelor de salivă: Sindicatele cer blocarea lor, pentru nerespectarea normelor de siguranță sanitară, părinții vor ca toată lumea să se implice
Noi controverse legate de testele de salivă care au ajuns în școli. Sindicatele din Educație susțin că nu respectă regulile de siguranță sanitară și cer blocarea distribuției lor în școli. Motivul - au venit dezasamblate. Părinții vor însă ca toate părțile implicate să facă echipă, pentru elevi. În replică, miniștrii Sănătății și Educației au făcut o serie de filmări demonstrative, pentru a-i învâța pe profesori și părinți cum să le asambleze și să le folosească.
Alexandru Rafila: Românii care vin din ţări din sudul Africii, carantinaţi 14 zile
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că sâmbătă a fost adoptată o Hotărâre a CNSU în baza căreia călătorii care ajung în România din sudul Africii, unde a fost depistată noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, vor fi carantinaţi timp de 14 zile.
Alexandru Rafila: La acoperire vaccinală de 35 - 40% , pe primul loc nu este doza a treia, ci imunizarea celor nevaccinaţi
Noul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-COVID este importantă mai ales pentru ţările cu o acoperire vaccinală de 70 - 80%, în timp ce în România unde aceasta este de aproximativ 40%.

