ajutor pentru Ucraina
Situația din jurul localității Bahmut în estul Ucrainei este extrem de dificilă, a anunțat președintele Zelenski. Și comandantul militar din teren a precizat că trupele de mercenari ruși Wagner încearcă să încercuiască orașul pentru care se dau lupte aprige de aproape 6 luni. De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării susține că a distrus un depozit de muniție al ucrainenilor și a doborât mai multe rachete Himars și drone lansate de armata ucraineană. Între timp la Kiev, Zelenski a primit-o într-o vizită supriză pe șefa trezoreriei americane. Cu această ocazie, Janet Yellen a anunțat transferul primei tranșe de 1,2 miliarde de dolari dintr-un total de aproape 10 miliarde oferite de SUA pentru a sprijini economia Ucrainei pe timp de război.
Tîlvăr: Vom continua să sprijinim Ucraina atât cât va fi nevoie, pentru că poporul român crede într-un sistem internaţional bazat pe reguli, nu pe agresiune
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat joi că România va continua să sprijine Ucraina atât cât va fi nevoie, pentru că poporul român crede într-un sistem internaţional bazat pe reguli, nu pe agresiune, transmite Agerpres.
Război în Ucraina, ziua 363. Forțele ruse au ucis civili în Herson, în timp ce Putin acuza Occidentul în discursul despre starea națiunii. Joe Biden, discurs istoric la Varșovia
Președintele american Joe Biden a susținut un discurs istoric în Polonia, în care a declarat că Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia și a vorbit elogios și despre poporul Republicii Moldova și despre președinta Maia Sandu. La rândul său, Vladimir Putin a rostit astăzi discursul despre starea națiunii în fața Adunării Federale a Rusiei. Chiar în timpul discursului lui Putin, un bombardament al forțelor ruse asupra unei pieţe şi unei staţii de transport în comun din Herson a ucis şase civili şi a rănit alţi 12. Bilanţul războiului este terifiant. Potrivit estimărilor, au fost 180.000 de morţi şi răniţi în armata rusă și peste 100.000 de morţi şi răniţi în cea ucraineană.
Război în Ucraina, ziua 362. Președintele SUA, Joe Biden, în vizită surpriză la Kiev. A anunțat mai multe arme pentru Ucraina și mai multe sancțiuni pentru Rusia. Reuniune a miniștrilor de externe ai UE, la Bruxelles
Preşedintele american Joe Biden a făcut o vizită surpriză la Kiev cu doar câteva zile înainte de încheierea primului an de război în Ucraina. Un mesaj extrem de puternic pentru felul în care Occidentul şi lumea liberă sunt alături de ţara greu încercată de invazia rusă. Umăr la umăr, preşedintele Zelenski şi Joe Biden s-au plimbat pe străzile Kievului într-un mesaj de susţinere fără precedent. De la Kiev, preşedintele american a anunţat noi ajutoare în bani şi armament pentru Ucraina.
Josep Borell, la finalul Conferinței de Securitate de la Munchen: Zelenski şi ucrainenii au foarte multe aplauze și nu au arme. Trebuie să fie aplaudaţi mai puţin şi să li se livreze mai multe arme
Conferința pentru securitate de la Munchen s-a încheiat cu un mesaj ferm al liderilor occidentali de sprijinire a Ucrainei cu mai mult armament și creșterea livrărilor de muniție. Șeful diplomației europene a declarat că Zelenski şi ucrainenii au foarte multe aplauze şi nu au suficientă muniţie. Franța a anunțat că o primă tranşă de tancuri ușoare, care pot fi folosite în misiuni de recunoaștere și de atac, va fi livrată Ucrainei săptămâna viitoare, iar premierul Italiei, Giorgia Meloni se va deplasa luni la Kiev, în prima sa vizita oficială în Ucraina. Tot săptămâna viitoare, președintele Joe Biden sosește în Polonia, pentru a marca un an de la începutul invaziei rusești a Ucrainei.
Șeful diplomației europene: Războiul se va încheia în câteva săptămâni, dacă UE nu poate furniza mai multă muniție Ucrainei. Pentru a câștiga un război clasic, ai nevoie de tancuri de luptă
Războiul din Ucraina se va termina dacă UE nu găsește în câteva săptămâni o modalitate de a accelera furnizarea de muniții, a avertizat șeful diplomației europene, Josep Borell, citat de Guardian.
Şeful diplomaţiei UE: Occidentul trebuie să furnizeze sprijin militar suplimentar Ucrainei
Occidentul trebuie să furnizeze ajutor militar suplimentar Ucrainei şi să îşi accelereze livrările de echipamente militare, a susţinut duminică, la Munchen, Înaltul reprezentant al Uniunii European pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell, potrivit Reuters.
Război în Ucraina, ziua 361 | Franţa va începe livrarea de tancuri uşoare Ucrainei. China ar putea pregăti un ajutor militar pentru Rusia. Borell: Războiul s-ar putea încheia curând, dacă UE nu furnizează rapid muniție Ucrainei
Franţa va începe să livreze Ucrainei tancuri uşoare AMX-10 ''la finalul săptămânii viitoare'', a anunţat duminică ministrul francez al forţelor armate Sebastien Lecornu, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien. Aceste livrări vor coincide astfel cu împlinirea unui an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, survenită pe 24 februarie 2022. Trei persoane au fost ucise în bombardamente rusești în regiunea Herson. Conferinţa de Securitate de la Munchen (MSC) s-a încheiat duminică, după trei zile în care discuţiile privind războiul din Ucraina şi viitorul ordinii internaţionale au fost în centrul atenţiei, în timp ce în spatele uşilor închise reprezentanţii diferitelor ţări au avut întâlniri bilaterale. Mai multe arme și mai puține aplauze pentru Volodimir Zelenski. Este îndemnul șefului diplomației europene, Josep Borrell, adresat liderilor europeni. Pentru a demonstra susținerea fermă a Occidentului, premierul Italiei, Giorgia Meloni a anunțat că se va deplasa luni la Kiev, în prima sa vizita oficială în Ucraina. Însă cel mai așteptat moment al săptămânii viitoare este sosirea președintelui Joe Biden în Polonia, pentru a marca un an de la începutul invaziei rusești a Ucrainei.
Război în Ucraina, ziua 360 | SUA acuză Kremlinul că a comis crime împotrivă umanității în timpul invaziei Ucrainei. Uniunea Europeană cere mai multe arme pentru Ucraina și pentru armatele europene
Rusia a comis crime împotrivă umanității în cursul invaziei sale în Ucraina. Aceasta este concluzia Administrației de la Washington și a fost pronunțată de către vicepreședintele Kamala Harris la conferința pentru securitate de la Munchen. La același eveniment, președintele Comisiei Europene a spus că se dorește creșterea livrărilor de armament către Ucraina, dar și pentru armatele europene. Ursula von der Leyen a sugerat că modul în care Uniunea Europeană a distribuit dozele de vaccin împotriva Covid 19 ar putea fi folosit ca exemplu pentru livrările de armament.

