Cel puţin 315 oameni au murit în inundaţiile care au devastat mai multe sate din Afganistan

Inundaţiile violente cauzate de ploile torenţiale au devastat vineri mai multe sate din nordul Afganistanului, provocând moartea a 315 persoane şi rănirea a peste 1.600 de persoane, au anunţat autorităţile afgane duminică, în timp ce sătenii îşi înmormântează morţii, iar agenţiile umanitare avertizează asupra riscului de extindere a acestei catastrofe, informează Reuters.

Raport ONU | Situația din Afganistan, din ce în ce mai complicată

Încălcarea drepturilor omului în Afganistan ia amploare, atrage atenția raportul pentru ultimul trimestru al anului trecut, făcut de Misiunea ONU din această țară. Potrivit documentului sute de femei afgane și-au pierdut slujbele, iar numărul celor care au fost arestate pentru că nu-și acoperă fața a crescut semnificativ. La aproape 2 ani și jumătate de la preluarea puterii de către talibani, Afganistanul este una dintre țările lumii cu cele mai serioase probleme.

Ultima Oră

Cele mai citite