Afganistan
NATO își întărește prezența la granița sa de est, printr-o desfășurare de forțe fără precedent în această zonă. Colegii noștri Alina Grigore și Sorin Eșeanu însoțesc trupele americane aflate în marș pe teritoriul Poloniei.

VIDEO. Printre luptele cu insurgenți și atacurile cu bombă, un frizer devenit rapper a câștigat show-ul "Afghan Star"
Un frizer devenit rapper a fost încoronat marți seară câștigător al show-ului afgan de talente, un concurs menit să ofere publicului un răgaz de la problemele cotidiene din care nu lipsesc luptele cu insurgenții și atacurile cu bombă, relatează Reuters, DPA și AFP.

Donald Trump şi Angela Merkel, prima întrevedere la Casa Albă. Preşedintele american a avut o atitudine rezervată faţă de cancelarul german
Primire extrem de rece în Biroul Oval. Angela Merkel a discutat 2 ore cu Donald Trump dar, în faţa presei, nu a avut loc nici măcar tradiţionala strângere de mână.

Afganistan: Atacul de la un spital militar din Kabul s-a încheiat, toți atacatorii au fost uciși
Atacul de la cel mai mare spital militar din Afganistan, spitalul Sardar Daud Khan din Kabul, s-a încheiat după șase ore de schimburi de focuri, au anunțat miercuri mai multe surse din serviciile de securitate, citate de AFP.

Afganistan: Cel puțin 30 de persoane au murit într-o furtună de zăpadă în nordul țării
Cel puțin 30 de persoane au murit și aproximativ 20.000 de vite au pierit în urma furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra provinciilor Faryab și Badakhshan, din nordul Afganistanului, unde ninsorile abundente au provocat în total 200 de morți de la începutul acestei luni, relatează luni EFE.
O femeie la comandă, premieră în Armată. Detaşamentul condus de locotenentul Mirela Ivaşcu şi-a încheiat misiunea în Afganistan
Primul detaşament comandat de o femeie, locotenent Mirela Ivaşcu, s-a întors dintr-o misiune în Afganistan. Ceremonia de repatriere a avut loc, marţi dimineaţă, la sediul Batalionului 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu", din Bucureşti. Evenimentul era planificat iniţial pentru joia trecută, dar a fost amânat din cauza vremii nefavorabile.