Situație dramatică la Salina Praid. Raed Arafat, șeful DSU, este invitat la TVR Info, de la ora 21.00
Salina Praid primeşte 300 de milioane de lei din Fondul de urgență ca să realizeze lucrările necesare pentru devierea pârului Corund, dar și pentru a conserva ce se mai poate din zona turistică a minei de sare. Intervenţiile au început deja, sunt monitorizate inclusiv de specialişti străini, iar în galerii se fac măsurători cu senzori şi echipamente performante. Despre evoluția situației de la salina Praid aflăm detalii de la șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Raed Arafat este invitat în această seară la TVR Info, de la ora 21.00, la emisiunea Prim Plan.
Lucrările pentru devierea temporară a cursului pârâului Corund sunt în desfășurare și ar urma să dureze până la 1 iulie.
Pentru salvarea minei și evitarea unui dezastru ecologic, vor fi aplicate cele mai moderne soluții, inclusiv folosirea unor drone subacvatice.
Următorul pas este prăbușirea controlată a plafonului minei. Dacă s-ar surpa, urmările ar fi dezastruoase.
Deocamdată, măsurătorile arată că terenul e stabil.
Salrom știa încă din 2002 că apa se infiltrează în Salina Praid, dar nu a luat măsuri de protecție. O spune directorul de atunci al Institutului Geologic.
Catastrofa de la Praid putea fi evitată. Salrom știa de peste 20 de ani de pericolele care pândesc salina
Iar într-un răspuns pentru Știrile TVR, reprezentanţii Apelor Române susţin că între 2004 și 2024 au emis opt autorizații și avize pentru lucrări de protecție în zona pârâului Corund, care s-au realizat doar parțial.

