Imunitate economică la COVID-19. O analiză a câștigătorilor și a perdanților în perioada pandemiei

Criza COVID-19 este, din punct de vedere economic și statistic, o criză ca oricare, un joc în care actorii economici trebuie să se adapteze rapid: unii sunt afectați până la faliment, alții – chiar dacă asta poate suna cinic – sunt avantajați de conjuctura mondială. Confirmarea oficială a acestei realități va fi consemnată începând cu rapoartele statistice pentru trimestrul 2 al anului 2020.

În lupta cu review-urile negative de pe rețelele de socializare. Companiile pot apela la softuri inteligente pentru gestionarea comentariilor

Dacă vrei să îți duci afacerea spre faliment, soluția sigură este ignorarea comentariilor negative ale clienților și restricționarea accesului acestora spre site-urile afacerii tale. E avertismentul specialiștilor în social media. Ei le atrag atenția antreprenorilor și marilor companii că astfel de practici sunt tot mai des întâlnite. Există însă și soluții: firmele folosesc programe speciale ca să întoarcă nemulțumirile clienților în favoarea lor.

Ultima Oră

Cele mai citite