Industria de morărit şi panificaţie solicită sprijin din partea statului pe fondul "creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică"

Industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului pe fondul "creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică", scumpirea pâinii fiind imposibil de evitat în următoarele luni, în condiţiile în care costurile sunt influenţate semnificativ şi de preţul ridicat al grâului din această perioadă, "cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie".

Ministerul Agriculturii: 100 de milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri și 87 de milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor mici. Cererile de finanțare se pot depune de astăzi

Tinerii fermieri care încep o afacere în domeniul agricol pot solicita finanţare, începând de astăzi, pentru obţinerea de fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro. Bugetul total alocat pentru acest sprijin este de 100 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro pentru zona montană.

Bani europeni pentru rețete consacrate românești. Sunt finanțate unele activități de producție și de marketing

În lupta cu importurile tot mai mari de alimente, România are o armă redutabilă, prea puţin folosită până acum: produsele preparate după reţete autohtone consacrate. Acestea aduc la mesele cumpărătorilor arome şi gusturi de odinioară şi conţin mai puţini aditivi. Pentru promovarea lor, dar şi pentru activităţi, producătorii locali vor putea primi bani europeni.

Ultima Oră

Cele mai citite