Dosarul fostului procuror Mircea Negulescu, instrumentat de Adina Florea, restituit la Parchet pentru refacerea rechizitoriului

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus retrimiterea la Parchet a dosarului în care fostul procuror Mircea Negulescu este acuzat, alături de un fost poliţist, că a "fabricat" probe şi a obligat mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în dosarul "Tony Blair", care îi viza pe Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta.

Secția specială nu a respectat termenul impus de Instanța supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie nu a respectat termenul stabilit de Instanţa supremă, respectiv 1 aprilie, pentru soluţionarea dosarului în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa.

CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru modul în care procurorul Adina Florea a făcut ancheta în cazul Kovesi

Secţia pentru procurori a CSM a decis, marţi, în unanimitate, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la posibila săvârşire de către Adina Florea, procuror la Secţia specială, a unei abateri disciplinare, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă în legătură cu modul în care a dispus în anul 2019 măsura controlului judiciar faţă de Laura Codruţa Kovesi, relatează Agerpres.

Reacția premierului Viorica Dăncilă în scandalul Lia Savonea - Ana Birchall: "Această atitudine a doamnei ministru al Justiției, Ana Birchall, nu este poziția Partidului Social Democrat"

Marți seară, premierul a declarat într-un interviu acordat agenției Mediafax că se delimitează de poziția ministrului Justiției, a cărei revocare a fost cerută de multă vreme. Viorica Dăncilă a spus că nu acceptă implicarea ministerului într-un scandal. Șefa CSM, Lia Savonea, a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu ministrul Justiției, Ana Birchall, pe care o acuză de grave ingerințe în activitatea procurorilor și de subminarea autorității CSM.

Plenul CSM, amânat a patra oară din lipsă de cvorum. Ministrul Justiției: "Este și atributul președintelui CSM-ului de a găsi consens, de a pune capăt tonului agresiv, de a pune capăt scandalului"

CSM nu a reușit nici a patra oară să o numească pe Adina Florea la șefia Secției speciale. Plenul Consiliului a fost amânat din nou din lipsă de cvorum. În plus, au fost noi contre între şefa CSM, Lia Savonea, și ministrul Justiției, Ana Birchall. Ministrul Justiției, Ana Birchall, s-a declarat nemulțumită că și astăzi a venit la CSM ca să aibă de unde pleca și a spus că este responsabilitatea președintelui CSM să pună capăt tonului agresiv și scandalului. În replică, Lia Savonea i-a transmis că nu este adepta teatrului scurt.

Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii, amânate pentru a treia oară, după o ceartă în timpul ședinței

Scandal între membrii CSM după ce, pentru a treia oară, ședința de plen NU s-a putut ține, din lipsă de cvorum. Ar fi trebuit validată Adina Florea în fruntea sectiei pentru investigarea magistratilor, dar mai mulți membri cer o amânare până când vor fi publicate rapoartele Greco și ale Comisiei de la Veneția. Ambele critică înființarea acestei secții.

Ultima Oră

Cele mai citite