Documentar | 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană

Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat unul dintre principalele obiective de politică externă ale statului român după 1990. Acest deziderat a fost asumat la nivel public de instituţii centrale şi personalităţi de marcă ale statului român, fiind deopotrivă un efort colectiv amplu al românilor.

Iohannis: Ne aflăm la 15 ani de la momentul aderării. Apartenenţa României la UE nu este "un dat", se construieşte prin solidaritate, responsabilitate, respect

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul marcării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, în care îşi exprimă încrederea că UE va continua să se dezvolte şi să răspundă activ la provocările pe care digitalizarea şi schimbările climatice le generează în lume.

Ultima Oră

Cele mai citite