Katarina Barley, vicepreşedintele Parlamentului European, a declarat că în instituţie este o majoritate enormă pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Fostul ministru pentru afaceri europene al Germaniei, Michael Roth, susține că România trebuie să intre în Schengen și critică jocul Austriei. Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai actualului cancelar german susține că România este o punte între Occident şi țări precum Georgia și Republica Moldova. Urmăriţi un interviu în exclusivitate pentru TVR.
Președintele României a fost întrebat de trimisul special al TVR Lucian Pîrvoiu dacă, informal, chestiunea Schengen va fi abordată la Consiliul European, având în vedere că peste câteva zile începe președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene.
Comisia pentru petiţii a Parlamentului European (PETI) va supune la vot marţi o nouă rezoluţie privind susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, a anunţat luni, pe Facebook, eurodeputatul român Victor Negrescu.
Oficialii din sectorul turistic croat se aşteaptă la un an record pentru acest sector, după ce în luna ianuarie Croaţia a aderat la spaţiul Schengen, ceea ce a dus la creşterea numărului de vizitatori în ţara de pe coasta Mării Adriatice, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Parlamentul European s-a întrunit pentru patru zile la Strasbourg, iar pe agenda sunt subiecte importante: ajutorul pentru Ucraina, criza cerealelor, dar și aderarea României la Schengen.
Austria încă nu poate oferi o dată exactă pentru admiterea României în spaţiul Schengen. Ministrul austriac de Interne a venit la Bucureşti, unde a discutat cu ministrul Lucian Bode despre progresele făcute în acest dosar, dar a precizat că mai este o cale lungă până la un acord în favoarea extinderii. După discuţiile dintre cei doi miniştri, nu este clar nici dacă va exista un vot pentru România în Schengen în acest an.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a susținut un discurs în plenul Parlamentului European, vorbind din nou despre “decizia nedreaptă din decembrie pe extinderea Schengen” și despre o “Uniune Europeană slăbită în primul rând din interior prin indecizia unora și decizia ticăloasă a altora”.