Londra a acceptat cererea Bruxellesului pentru prelungirea cu două luni a aplicării provizorii a acordului comercial

Marea Britanie a acceptat marţi, la cererea Uniunii Europene, prelungirea până la 30 aprilie a perioadei de aplicare provizorie a acordului comercial post-Brexit, pentru a lăsa Parlamentului European timpul de care această instituţie are nevoie pentru a ratifica documentul, a anunţat guvernul de la Londra, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Liderii UE vor semna miercuri acordul comercial cu Regatul Unit

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, vor semna miercuri, la ora 09.30 (08.30 GMT) acordul post-Brexit încheiat cu Londra, a anunţat marţi, pe Twitter, o purtătoare de cuvânt a executivului european, relatează AFP şi dpa.

De la 1 ianuarie 2021 vom călători în Marea Britanie în condiții speciale: vize pentru călătorii de peste 6 luni, pentru muncă și studii

Moment istoric în Ajunul Crăciunului. Regatul Unit și Uninea Europeană au ajuns la un acord comercial, ceea ce înseamnă că perioada post-Brexit va fi una ordonată, așa cum s-a negociat. Președintele Iohannis a salutat, într-un mesaj pe Twitter, convenirea parteneriatului privind relațiile post-Brexit. De la 1 ianuarie 2021 vom călători în Regatul Unit în condiții speciale. Se introduc vize pentru șederile de lungă durată, adică peste 6 luni, dar și pentru cei care vor să meargă la muncă.

Ultima Oră

Cele mai citite