Surse: Pensionarii cu venituri mici vor primi un sprijin finanaciar de 800 de lei, în 2025

12 February 2025, 13:02 (actualizat 12 February 2025, 14:29)

Guvernul intenționează să ofere în 2025 un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, suma fiind acordată în două tranșe egale. Prima tranșă va fi distribuită în luna aprilie, iar a doua la sfârșitul anului.

De această măsură ar urma să beneficieze aproximativ 2,5 milioane de pensionari ale căror pensii nu depășesc suma de 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie.

Valoarea totală a acestui sprijin financiar s-ar ridica la aproximativ 2 miliarde de lei, fonduri prevăzute în bugetul de stat pentru acest an.

Ministerul Muncii urmează să elaboreze actul normativ necesar, care va fi supus procedurii de transparență decizională și avizat de ministerele de resort înainte de a fi adoptat de Guvern.

Această etapă este esențială pentru respectarea procedurilor birocratice, astfel încât prima tranșă a sprijinului financiar să fie livrată la timp, în luna aprile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă