Surse: Adolescentul care a tăiat cauciucurile a zeci de mașini din Constanța a participat și la incendierea unui bloc, acum 2 ani, lăsând aproape 100 de familii pe drumuri
Atunci, minorul, care avea 13 ani, nu a fost tras la răspundere penală.
Aproape 100 de familii au rămas pe drumuri, după ce apartamentele le-au fost mistuite de flăcări și zeci de autoturisme au fost distruse de focul pus de cei doi minori.
În urma incidentului de sâmbăta noapte, băiatul a fost reținut pentru 24 de ore. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Reamintim că, în urmă cu 3 zile, proprietarii a peste 20 de mașini parcate în zona Viile Noi din municipiul Constanța și-au găsit dimineață tăiate cauciucurile de la autoturisme. Toate fuseseră distruse pe aceeași parte.