Surpriză pentru copiii din Kenya. Un voluntar american a creat „pantoful care crește”
Peste 40% din populația Kenyei trăiește sub pragul sărăciei. Iar în această mahala din capitala Nairobi mulți copii umblă desculți și sunt mereu în pericol să se rănească sau să se îmbolnăvească.
O realitate care l-a inspirat pe un voluntar american să creeze pantoful care crește. Acest tip de încălțîminte este ajustabil în trei locuri, în față, pe lateral și în zona călcâiului, și se poate mări cu până la 5 numere.
„Pantofii costă 15 dolari, dar dacă îi comparăm cu încălţămintea pe care şi-o permit aceşti copii sunt de fapt mai ieftini pentru că rezistă până la 5 ani, în timp ce pantofii obişnuiţi costă 3-5 dolari dar trebuie schimbaţi după câteva luni iar părinţii trebuie tot timpul să cumpere alţii”
Pantofii sunt cumpărați din bani de la donatori și apoi distribuiți copiilor prin intermediul școlilor. Copiii, dar și părinții sunt foarte multumiți.
Când joc fotbal nu-mi sar din picioare, nu li se dezlipeşte talpa şi de aceea îmi plac foarte mult, spune un copil.
„Fetiţa mea îi poartă în fiecare zi, mai ales după şcoală, şi picioruşele ei au început să se vindece de când umblă încălţată” – părinte.
Pe lângă Kenya, acești pantofi care cresc au fost distribuiți și în zone sărace din Uganda, India sau Haiti.