Superliga, etapa a 8-a: CFR și FCSB și-au prelungit reciproc criza

Louis Munteanu (CFR Cluj, dreapta) / Profimedia Images
31 August 2025, 23:35 (actualizat 31 August 2025, 23:39)

Cel mai tare meci al rundei s-a încheiat nedecis, 2-2, în Gruia, după ce gazdele au condus până spre final, dar au fost la un pas de înfrângere.

Pe o ploaie intensă, CFR Cluj și FCSB au căutat un succes care să le scoată din pasa neagră prin care trec în campionat.

Ardelenii au deschis scorul în minutul 19 prin Damian Djokovic, cu o lovitură precisă de cap după un corner bătut de Korenica.

Oaspeții au egalat înainte de pauză cu ajutorul VAR-ului. În minutul 42, Tănase a cerut penalty la un presupus henț în careu comis de Kresic, centralul Colțescu n-a luat nicio decizie, dar la intervenția celor din cabină a acordat 11 m, transformat de căpitanul roș-albaștrilor.

Tabela s-a modificat însă din nou în prelungirile reprizei: Târnovanu a respins inițial un șut al lui Sfait, dar Emerllahu, pe fază, a înscris cu capul din apropiere: 2-1.

FCSB a dominat actul secund, căutând golul egalizator, iar CFR a încercat să lovească pe contraatac. Eforturile oaspeților au dat roade spre finalul partidei, când Radunovic a centrat în mijlocul careului și Cisotti a reluat cu capul în stânga lui Hindrich pentru 2-2.

Finalul a fost dramatic, oaspeții au avut iluzia obținerii a încă unui penalty în minutele de prelungire: la un corner pentru FCSB, Abeid l-a lovit în careu pe Șut, jucătorul gazdelor a fost eliminat, dar Colțescu nu a dictat 11 m, pe motiv că mingea nu fusese mișcată de la colțul terenului în momentul incidentului.

S-a terminat remiză, rezultat care le menține în partea de jos a clasamentului pe protagonistele sezonului trecut.

Craiova, ținută în șah la Botoșani

FC Botoșani a întrerupt seria de șase victorii consecutive în campionat ale Universității Craiova, partida din Moldova încheindu-se la egalitate, 1-1.

Oltenii, cu multe schimbări în formula de start după calificarea în faza principală din Conference League, au avut ocaziile principale ale primei reprize și au deschis scorul după mai bine de o oră de joc prin Alexandru Cicâldău, care a fructificat o centrare a lui Nsimba de pe dreapta.

Zece minute mai târziu, echipa lui Grozavu a egalat prin Hervin Ongenda, francezul împingând în plasă din apropiere mingea pe care Dumiter o „înțepase” pe lângă Lung. Scenă neverosimilă apoi, marcatorul a fost înjurat de Dumiter, care l-a acuzat că i-a „furat” golul!

În urma acestui rezultat, jucătorii lui Rădoi rămân lideri, dar distanța față de a doua clasată, Rapid, s-a redus la 2 puncte.

În primul meci al zilei, FC Argeș a rezolvat în mai puțin de zece minute duelul cu Metaloglobus. Matos și Caio au punctat rapid, Irimia a relansat jocul, dar până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil.

Etapa a 8-a:

FC Argeș – Metaloglobus 2-1 (Matos ‘3, Caio ‘9 / Irimia ’14)

FC Botoșani – Universitatea Craiova 1-1 (Ongenda ’72 / Cicâldău ’62)

CFR Cluj – FCSB 2-2 (Djokovic ’19, Emerllahu ’45 / Tănase ’43 pen, Cisotti ’87)

Sâmbătă:

Unirea Slobozia – Universitatea Cluj 0-1 (Nistor ’53)

Dinamo – Hermannstadt 2-0 (Karamoko ’48, Boateng ’73)

Vineri:

Rapid – UTA Arad 2-0 (Ciobotariu ’13, Dobre ’30)

Luni:

Csikszereda – Oțelul (ora 18:00)

Farul – Petrolul (ora 21:00)

Etapa viitoare (13-14 septembrie):

UTA – FC Argeș, Universitatea Cluj – Rapid, Metaloglobus – CFR Cluj, Hermannstadt – Unirea Slobozia, FCSB – Csikszereda, Petrolul – Dinamo, Oțelul – FC Botoșani, Universitatea Craiova – Farul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite