Superliga, etapa a 30-a: CFR Cluj – Dinamo 2-0, ardelenii de neoprit
CFR Cluj a bifat a unsprezecea victorie consecutivă în Superliga, trecând și de Dinamo după un meci în care diferența s-a făcut pe inspirația la finalizare.
Ardelenii, care veneau după meciul epuizant din Cupa României la Craiova, au jucat pragmatic și au valorificat șansele importante din prima repriză. Muhar a deschis scorul după o acțiune excelentă a lui Biliboc, care l-a servit la marginea careului, și croatul a marcat cu un șut plasat.
Oaspeții au avut posesia, dar n-au reușit să creeze pericol în ultima treime, iar înainte de pauză Alibek a profitat de ieșirea greșită a portarului Epassy și a majorat scorul.
Dinamo a avut, totuși prea târziu, șansa relansării meciului, primind un penalty în minutul 85 după un henț în careu comis de Djokovic, însă căpitanul Cîrjan a ratat lovitura, fiind ghicit de portarul Popa.
O victorie ce completează un adevărat tur de forță pentru CFR Cluj, care a evadat spectaculos din zona retrogradării și va începe play-off-ul la doar 3 puncte în urma liderului.
Programul în prima etapă din play-off: ”U” Craiova – FC Argeș, Rapid – Dinamo, ”U” Cluj – CFR Cluj.
Click aici pentru programul complet din play-off și play-out
Etapa a 30-a:
CFR Cluj – Dinamo 2-0 (Muhar ’6, Alibek ’43)
Duminică:
Rapid – ”U” Craiova 1-1 (Dobre ’55 / Bancu ’49)
FC Argeș – Unirea Slobozia 0-0
Oțelul – Hermannstadt 0-2 (Chițu ’63, Neguț ’85)
Sâmbătă:
FCSB – ”U” Cluj 1-3 (Stanojev ’10 aut. / Mendy ’24, Lukic ’40, Macalou ’57)
FC Botoșani – Petrolul 0-1 (Hermann ’2)
Metaloglobus – UTA 2-2 (Bădescu ’9, D.Popa ’72 / Abdallah ’44, Coman ’62)
Vineri:
Csikszereda – Farul 1-0 (Eppel ’71)
Clasament final sezon regulat:

Primele șase clasate se califică în play-off, iar restul echipelor vor juca în play-out.

