Superliga, etapa a 17-a: Craiova câștigă la Mioveni cu FC Argeș
Universitatea Craiova s-a impus cu 2-1 în deplasare împotriva lui FC Argeș, la primul meci sub comanda portughezului Coelho.
Meciul de la Mioveni, desfășurat în prezența unor grupuri masive de fani ai ambelor echipe, a avut momente în care piteștenii au arătat a echipă gazdă, dar și altele cu oltenii la timonă.
Primul gol a venit după mai bine de o jumătate de oră, când Etim i-a așezat perfect mingea în careu lui Baiaram și proaspătul internațional al Craiovei a găsit poarta din a doua tentativă: 0-1.
Repica alb-violeților a venit rapid, golgheterul Matos egalând după o greșeală a lui Isenko. Chiar înainte de pauză, Etim i-a adus din nou în avantaj pe olteni, valorificând o centrare a lui Bancu: 1-2.
În partea secundă, FC Argeș a încercat egalarea, dar n-a mai avut tempo-ul din prima parte, în timp ce Craiova s-a jucat cu ocaziile pe contraatac, dar a plecat în cele din urmă cu toate punctele.
În primul meci al etapei, Csikszereda a trecut pe teren propriu de Unirea Slobozia cu 2-1, un meci cu două goluri de generic. Gazdele au deschis scorul imediat după pauză prin Ceara, care a catapultat mingea în vinclu.
Oaspeții au răspuns în minutul 62 printr-un gol marcat de la centrul terenului de Vlad Pop, care a profitat de ieșirea eronată a portarului Papp.
Cu un sfert de oră înainte de final, atacantul gazdelor, Eppel, a reușit golul victoriei, după o acțiune colectivă.
Etapa a 17-a:
Csikszereda – Unirea Slobozia 2-1 (Ceara ’49, Eppel ’75 / V. Pop ’62)
FC Argeș – ”U” Craiova 1-2 (Matos ’39 / Baiaram ’33, Etim ’43)
Sâmbătă:
UTA – ”U” Cluj (ora 15:00)
FCSB – Petrolul (ora 20:30)
Oțelul – Farul (duminică, ora 17:30)
CFR Cluj – Rapid (duminică, ora 20:30)
Metaloglobus – Hermannstadt (luni, ora 17:30)
FC Botoșani – Dinamo (luni, ora 20:30)
Clasament:

Etapa viitoare (28 noiembrie – 1 decembrie):
Hermannstadt – UTA, Petrolul – Metaloglobus, Farul – FCSB, Dinamo – Oțelul, Unirea Slobozia – Botoșani, Rapid – Csikszereda, FC Argeș – CFR Cluj, Universitatea Cluj – Universitatea Craiova.

