Superliga, etapa a 14-a: FCSB – UTA 4-0, victorie de moral pentru campioană

Olaru (FCSB) / Profimedia Images
26 October 2025, 22:28 (actualizat 26 October 2025, 22:33)

Golurile lui Bîrligea, reușitele din penalty ale lui Tănase și Olaru și primul gol al lui Thiam în tricoul roș-albastru au adus trei puncte pentru echipa din capitală, care se apropie de zona play-off.

FCSB a legat două victorii în campionat pe teren propriu, succesul cu Craiova fiind dublat duminică seara de cel la scor cu UTA.

Reușita din primul sfert de oră a lui Bîrligea, cu un șut din afara careului, a ușurat mult misiunea gazdelor, iar după hențul în careu comis de Roman și penalty-ul transformat de Tănase era tot mai clar că misiunea arădenilor pe Arena Națională nu se va încheia cu bine.

Situația oaspeților s-a complicat și mai rău în prelungirile primei reprize, după ce portarul Iliev a comis henț în afara careului și a fost eliminat.

Golul trei a venit inevitabil și tot dintr-un penalty acordat cu ajutorul VAR, după un henț în careu comis de Poulolo. Olaru a transformat lovitura de la 11 m, iar în minutele de prelungire, Thiam a stabilit scorul final, cu un șut din interiorul careului: 4-0.

În primul meci de duminică, ultima clasată Metaloglobus a rezistat în duelul de la Clinceni cu Universitatea Craiova, scor 0-0, producând una din surprizele rundei.

Oltenii, cu Baiaram titularizat după episodul din vestiar înaintea meciului cu Noah, au controlat meciul, dar au ratat toate ocaziile la poarta lui Gavrilaș și astfel au pierdut două puncte uriașe în lupta pentru primul loc.

Etapa a 14-a:

Metaloglobus – Universitatea Craiova 0-0

FCSB – UTA 4-0 (Bîrligea ’13, Tănase ’38 pen, Olaru ’80 pen, Thiam ’90)

Sâmbătă:

Oțelul – Universitatea Cluj 1-2 (Paulinho ’80 / Lukic ’70, ’90)

CFR Cluj – Farul 0-2 (Ișfan ’11, Grygorian ’19)

Vineri:

Csikszereda – Petrolul 1-1 (Eppel ’41 / Chică-Roșă ’13 pen)

FC Argeș – Dinamo 1-1 (Moldoveanu ’40 / Boateng ’35)

Luni:

FC Botoșani – Hermannstadt (ora 16:30)

Rapid – Unirea Slobozia (ora 19:30)

Clasament:

Etapa viitoare (1-2 noiembrie):

UTA – Metaloglobus, Universitatea Cluj – FCSB, Hermannstadt – Oțelul, Petrolul – FC Botoșani, Farul – Csikszereda, Dinamo – CFR Cluj, Unirea Slobozia – FC Argeș, Universitatea Craiova – Rapid.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite