Luni 16 iunie 2025 | București 18˚C / Senin

Submarinele pe care vrea să le cumpere Armata Română ar putea fi luate de la Naval Group, producătorul care a câștigat contractul pentru corvete, nesemnat de 4 ani. Ce spune șeful Statului Major al Apărării

14 aprilie 2023, 22:37

Specialiștii consultați de Știrile TVR susțin că armata ar trebui să cumpere minimum două submarine Scorpene, produse de compania franceză Naval Group, însă în mod normal ar fi necesare 3.

Costurile minime ar putea fi undeva între 1 și 2 miliarde de dolari, în funcție de varianta aleasă.

Firma care produce submarinele Scorpene este aceeași care, în vara lui 2019 a câștigat licitația de 1,2 miliarde de euro pentru 4 corvete și pentru modernizarea fregatelor.

Au trecut aproape 4 ani și contractul nici măcar nu a fost semnat. Surse din domeniu susțin că partea franceză ar vrea mai mulți bani, pe motiv că materiile prime s-au scumpit, și ar dori să facă navele în Franța, nu în România, așa cum sunt cerințele.

L-am întrebat pe șeful armatei ce va face cu acest program care, deși e finanțat, e blocat de ani de zile, în condițiile în care Forțele Navale sunt cu dotarea la pământ, iar în Marea Neagră este un război.

Gl. Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării: „Este vorba de un contract în negociere. N-aș putea să vă spun eu mai multe în acest moment despre acest contract”.

Forțele Navale reprezintă structura cu cele mai slabe dotări din Armata Română. Cele două fregate cumpărate la mâna a doua din Marea Britanie așteaptă de aproape două decenii să fie modernizate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite