SUA și NATO îşi consolidează prezenţa militară în România. Mihail Kogălniceanu, centru strategic pe flancul estic

25 November 2025, 22:50

România este deosebit de importantă pentru Alianța Nord Atlantică, iar Statele Unite și NATO sunt hotărâte să mențină prezența militară în țara noastră. Comandantul Forțelor Terestre ale SUA în Europa a transmis aceste mesaje în Baza Mihail Kogălniceanu, unde serbează Ziua Recunoştinţei, alături de militarii americani.

Generalul Christopher Donahue, Comandantul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa, a vizitat Baza 57 Mihail Kogălniceanu, pentru a sărbători Ziua Recunoștinței.

Christopher Donahue, comandantul Forţelor Terestre SUA în Europa şi Africa: România este extraordinar de importantă pentru noi. Am început deja dezvoltarea capabilităţii pentru a face ceea ce știm că trebuie făcut într-o alianţă, Statele Unite fiind unul dintre cei 32 de membri, pentru a fi siguri că aceste drone nu mai violează spaţiul aerian. Am testat această capabilitate, suntem în faza finală, soldaţii români şi cei ai Alianţei au fost antrenaţi să o folosească şi o veţi vedea în Deltă cât de curând.

Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării Naţionale: Orice echipament militar de nouă generație care este probat în lupte cu rezultate bune și a fost probat în Ucraina este un plus pe care îl avem pentru a proteja siguranța fiecărui cetățean al României.

În CSAT s-a stabilit să fie suplimentate efectivele din Dobrogea, fiind o zonă cu o arhitectură de securitate deosebită.

Baza 57 aeriană Mihail Kogălniceanu continuă să se extindă. Se investește în infrastructura aeriană, în piste de decolare, un turn de control, clădiri administrative, drumuri de acces.

La Mihail Kogălniceanu este cea mai mare prezență militară americană dintr-o bază din România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite