SUA: Președintele Biden îi felicită pe piloţii care au doborât ”cu succes” balonul chinez

5 februarie 2023, 06:13

„Am ordonat Pentagonului miercuri să-l doboare cât mai curând posibil (…) Vreau să îi felicit pe piloţii care au făcut-o”, le-a declarat jurnaliştilor liderul de la Casa Albă.

Un avion de vânătoare a doborât balonul chinez care zbura deasupra Statelor Unite de câteva zile şi a cărui prezenţă constituia o „încălcare inacceptabilă” a suveranităţii americane, a declarat sâmbătă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

„În această după-amiază, la ordinul preşedintelui (Joe) Biden, un avion de vânătoare american (…) a doborât cu succes un balon spion la mare altitudine, care aparţinea Republicii Populare Chineze, în spaţiul aerian deasupra coastei Carolinei de Sud„, a indicat Lloyd Austin într-un comunicat.

Joe Biden va „face întotdeauna o prioritate din siguranţa americanilor răspunzând eficient la o încălcare inacceptabilă a suveranităţii noastre„, a adăugat el.

 

Balonul, despre care Pentagonul susţine că era un balon spion, a fost doborât de armata americană în largul coastei de est a Statelor Unite, potrivit Fox News şi CNN.

Anterior, preşedintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite se vor „ocupa” de balonul chinez care a intrat în spaţiul aerian al SUA, fără a da mai multe detalii.

Beijingul a recunoscut că este într-adevăr un dispozitiv venit din China, dar a dat asigurări că este o „aeronavă civilă, folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”.

Aparatul ar fi „deviat de la traiectoria sa”, a adăugat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, exprimând „regretele” ţării sale pentru această încălcare „involuntară” a spaţiului aerian american.

Balonul a zburat în special peste statul Montana (vest), unde se află silozuri cu rachete nucleare, înainte de a se deplasa spre est.

Pentagonul anunţase vineri că a detectat un aerostat mare deasupra Statelor Unite şi a asigurat că nu are îndoieli cu privire la provenienţa chineză şi la utilizarea lui în scopuri de spionaj.

Autorităţile chineze, care s-au referit la o intruziune „involuntară”, şi-au exprimat „regretele”.

În urma acestui incident ce face vâlvă în Statele Unite, secretarul de stat american, Antony Blinken, a amânat o rară vizită planificată la Beijing, destinată să relaxeze tensiunile cu rivalul chinez.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite