SUA: Acuzații pentru protestatarul împușcat. Trump: Alex Pretti, agitator și probabil insurgent
Tensiunile încep să scadă la Minneapolis, după ce noul coordonator al trupelor federale a anunțat că ar putea să-și reducă efectivele, dacă oficialii locali vor colabora cu el. În plan politic, congresmenii au ajuns la un acord pentru continuarea finanțării departamentului de Securitate Internă, după ce democrații amenințaseră că o vor bloca. Între timp, președintele Donald Trump a reluat ofensiva împotriva unuia dintre protestatarii uciși de forțele federale.
Liderul de la Casă Albă îl acuză pe demonstrantul împușcat la Minneapolis că îi provocase și în trecut pe agențîi ICE, după ce au apărut imagini în care Alex Pretti poate fi văzut lovind o mășînă a echipajelor federale.
Agitator și, probabil, insurecționist, cota lui Alex Pretti a scăzut considerabil odată cu recent lansatul videoclip în care protestatarul țipă și îl scuipă în față pe un agent ICE foarte calm și stăpân pe sine, iar apoi lovește nebunește cu piciorul într-un vehicul guvernamental nou și foarte scump, atât de tare și de violent de fapt, încât stopul acestuia s-a spart în bucăți. A fost o demonstrație de abuzuri și furie, sub ochii tuturor, nebuniă și scăpată de sub control. Ofițerul ICE a fost calm și imperturbabil, lucru deloc ușor în acele circumstanțe!
Este neclar stadiul anchetei, dar potrivit imaginilor surprinse de martori, în incidentul fatal agenții ICE au tras nouă gloanțe în tânarul pe care îl imobilizasera deja la pamânt. Infirmierul de 37 de ani avea la el un pistol, dar asta NU este ilegal în Statele Unite în condițiile în care avea drept de portarmă – în plus fusese deja dezarmat de agenți. La New York, angajații din sistemul sanitar sunt în grevă în semn de protest fața de cele întâmplate.
În Congres, democrații au ajuns la un acord cu republicanii, după ce amenințaseră să blocheze fondurile federale pentru departamentul Securității Interne, sub care se află și ICE, Agenția pentru Imigrări și Vămi.
Noul coordonator al operațiunilor federale din Minnesota, vechi aliat al președintelui Trump, încearcă să împace taberele.
Tom Homan, coordonatorul trupelor federale din Minneapolis: Trebuie să încetăm discursurile care (incită și) au dus la înmulțirea violențelor (protestatarilor). Mai sunt mulți lideri din comunitate cu care trebuie să vorbesc, alți șerifi cu care să mă întâlnesc. Avem câteva acorduri, dar pe măsură cecooperarea va da roade, va avea loc și re-alocarea (trupelor federale).
Tensiunile sociale au și momente bizare: un bărbat îmbrăcat în costum de Batman a denunțat faptul că trupele anti-imigrație ICE vor fi prezente la finală de fotbal american SuperBowl: Ce **** facem aici?! Serios, ați avut luni întregi să vă pregătiți pentru acest eveniment viitor. Nu-mi pasă că (ținuta) asta nu respectă cutumele. Oamenii mor pe stradă în fiecare zi, în această țară, pentru că îi permitem acestei administrații federale să ne calce în picioare!
Casa Albă a afirmat constant că dintre zecile de mii de imigranți arestați în ultimele luni, aproape trei sferturi sunt infractori extrem de periculoși – (captură grafică) și chiar există site-ul federal numit „cei mai răi dintre cei mai răi”, cu exemple. Cifrele sunt însă virulent contestate de o parte a societății.
În Statele Unite se estimează că trăiesc peste 10 milioane de imigranți. Însă există cel puțin o diferență masivă față de Europa: în SUA, chiar și cei aflați ilegal pot lucra cu cntract, plătesc impozite și asigurări – de aceea unii sunt acolo de zeci de ani.

