Strada surpată din Cluj a fost acoperită cu o prelată, pentru a fi ferită de ploi. Geologii au făcut foraje noi și caută soluții pentru a stopa fenomenul

Pe strada din Cluj unde o alunecare de teren a distrus o parte din carosabil situația rămâne critică. Autoritățile nu au luat măsuri pentru stabilizarea terenului, dar au întins o mare prelată peste pământul care s-a surpat. Cred că, astfel, ploile din aceste zile nu vor eroda și mai mult solul. Locuitorii vor să fie rezolvată cât mai repede problema, dar cei responsabili așteaptă încă concluziile analizei geotehnice.
Prelata nu îi liniștește pe cei care locuiesc în zonă. Văd șoseaua ruptă în fiecare zi și pot circula cu mașinile doar pe un drum forestier din apropiere.
Autoritățile susțin că pe Strada Uliului situația este stabilă, chiar dacă vremea este nefavorabilă.
Geologii au făcut foraje noi pentru a putea vedea cum evoluează alunecarea de teren și ce soluții există pentru a reface zona.
Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca: Am luat măsurile de relocare a utilităților, toate au fost duse în suprateran, dacă se va mai întâmplă vreo alunecare, cei din amonte să nu fie afectați. Gazul și apa este în suprateran, iar canalizarea este pregătită să fie dusă în suprateran. Am luat măsuri pentru dirijarea apei cu saci de nisip.
Terenul ar fi luat-o la vale și pentru că în zonă nu există canalizare pentru apele pluviale.
Pentru a putea reface șoseaua, cel mai probabil va fi ridicat un zid de sprijin, care va cuprinde și un sistem de drenare a apelor.