Ştirile TVR au filmat în exclusivitate la Catedrala Mântuirii Neamului, pe cel mai mare şantier din ţară
Catedrala Mântuirii Neamului este ridicată în proporţie de peste 70%. Lucrările de interior vor începe după 2018 şi se estimează că se vor încheia în cel mult 6 ani.
Până acum, ridicarea celei mai mari catedrale din ţară a costat 60 de milioane de euro din care peste 20% au venit din donaţii. Pentru a o finaliza, reprezentanţii Patriarhiei spun că ar mai avea nevoie de alte 20 de milioane de euro.
Potrivit Patriarhiei Române, Catedrala va fi gata abia anul viitor, pe 30 noiembrie.