Statul, singurul câştigător din creşterea salariului minim. Majorarea duce la noi scumpiri

20 iunie 2024, 18:56

Mediul de afaceri resimte din plin fiecare majorare a salariului minim. Mai ales că s-a întâmplat de trei ori într-un an. Și a fost o crestere de două ori mai rapidă decât în celelalte tari din Uniunea Europeană. Și totuși, rămânem printre ultimii europeni când vine vorba despre puterea de cumpărare. Și avem în continuare cea mai ridicată taxare a muncii.

Vara trecută, patronii le dădeau angajaților un salariu minim pe economie de 3.000 de lei. Un an mai târziu, cheltuiala cu forţa de muncă plătită cu salariul minim pe economie creşte cu aproape 25%.

Singurul care iese câştigător din acest calcul este statul.

România are una dintre cele mai ridicate niveluri de taxe pe munca oamenilor, iar noua majorare a salariului minim pe economie, care va intra în vigoare în mai puţin de 2 săptămâni, va aduce o nouă presiune pe bugetul companiilor.

Citește și: Beneficii extrasalariale, angajați mai fericiți la serviciu

Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: 1 din 3 salariați de la noi din ţară este plătit cu salariu minim pe economie şi ia, la final de lună, 2.079 de lei, după ce îi sunt reţinute de stat toate taxele şi impozitele. Cele mai multe salarii minime sunt plătite în construcţii, comerţ şi servicii.

Olimpiu Galani, antreprenor: Noi ne dorim ca angajaţii noştri să câştige mai mulţi bani, din păcate politicile prin care angajaţii ar putea să câştige mai mulţi bani, în momentul de faţă, prin mărirea salariului minim pe economie, în realitate vor câştiga mai puţin, şi nu mai mult.

Asta pentru că majorarea artificială a salariului minim pe economic de către stat provoacă efecte negative, care vor duce la scumpiri în lanţ.

Citește și: Prânzul la serviciu: La fast-food, restaurant sau la pachet. Ce recomandă nutriționiștii

Lucian Anghel, director general adjunct, bancă comercială: Salariul reprezintă, în principal, marea majoritate a costului realizării unui produs în România. Încă nu suntem suficient de tehnologizaţi. În continuare costul forţei de muncă este foarte important.

Cristina Chiriac , președinte CONAF: Creșterea acesta succesivă a salariului minim pe economie are două conotații: 1 să acopere din găurile care sunt la bugetul de stat pe deficit, pentru că reprezintă una din sursele cele mai importante, și care vin fără prea mari bătăi de cap. Și 2, pentru că se dorește o aliniere la nivel european.

Citește și: Diversitatea şi incluziunea, o problemă la locul de muncă. Peste 60% dintre angajaţi nu se simt incluşi, iar peste 50% nu se simt motivaţi la serviciu

În ciuda creșterii repetate a salarului minim pe economie, suntem sub media Uniunii Europene la capitolul putere de cumpărare – dacă pentru un român se apropie de 7.800 de euro, în alte ţări sare de 17.500 de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite