Statul Major al Apărării, videoconferință cu reprezentanți ai autorităților publice locale din Brăila, Constanța, Galați și Tulcea, după atacul cu drone rusești în regiunea Odesa, foarte aproape de portul Isaccea

Atac cu drone rusești în Ucraina
Atac cu drone rusești în Ucraina
27 septembrie 2023, 13:23

Reuniunea cerută de Statul Major al Apărării „a urmărit optimizarea coordonării interinstituționale în contextul situației de securitate determinate de evoluția agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei”, arată MApN într-un comunicat de presă.

Au fost abordate chestiuni legate de procesul de comunicare publică dinspre Armată.

„Agenda a cuprins prezentarea situației de securitate, a procesului de comunicare publică a armatei, subiecte din tematica pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, respectiv responsabilitățile legale ce revin diferitelor instituții din sistemul național de apărare”, arată Ministerul Apărării.

„Ședința se înscrie în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 969/2007 privind organizarea, desfășurarea şi conducerea pregătirii pentru apărare a persoanelor cu atribuții de conducere în domeniul administrației publice, la nivel central şi local fiind, totodată, o continuare a dialogului susținut de conducerea MApN cu reprezentanții autorităților publice locale”, a mai precizat instituția.

Reamintim că ieri atacurile au început după ora 02.00, în vama ucraineană Orlovca. Marinarii români aflați pe bacul de transport pe malul ucrainean au părăsit imediat teritoriul țării vecine și s-au retras către Isaccea.

Vama Isaccea a fost închisă imediat după bombardamente.

Localnicii nu au fost avertizați de autorități prin mesaje Ro-Alert. Aceste mesaje sunt emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, la solicitarea Ministerului Apărării, în cazul în care se consideră că atacurile ar putea pune în pericol cetățenii români.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite