SRI: Un cetățean german care ar fi simpatizant al unor organizații teroriste a fost declarat indezirabil pentru România

Un cetățean german, care ar fi simpatizant al unor organizații teroriste active în Orientul Mijlociu și ar fi derulat constant activități de promovare a ideologiei teroriste, a fost declarat indezirabil pentru România, anunță Serviciul Român de Informații.
“La sesizarea Serviciului Român de Informații, vineri, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetățeanului german L.F.A., pentru o perioadă de 10 ani”, arată SRI într-un comunicat.
L.F.A s-a stabilit în România în 2024 pentru studii universitare și a intrat în atenția SRI chiar la finalul anului: derula activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securității naționale.
”L.F.A. este simpatizant al unor organizații teroriste active în Orientul Mijlociu și a derulat constant activități de promovare a ideologiei teroriste în mediul virtual și cercul relațional, acționând ca factor de radicalizare asupra unor persoane din România. De asemenea, acesta a accesat, stocat și diseminat, în mod repetat, materiale foto-video de propagandă teroristă cu puternic caracter violent, reprezentând atentate, luptători înarmați, scene de luptă, precum și însemne ale organizațiilor teroriste menționate. Totodată, L.F.A. a manifestat un comportament, atitudini și opinii specifice persoanelor aflate în proces de radicalizare, existând suspiciunea rezonabilă că sub influența unui eveniment/factor declanșator va trece în stadiul acțional în România”, a explicat SRI în comunicat.
SRI mai precizează că a acționat în scopul prevenirii materializării amenințărilor la adresa securității naționale, rezultate din prezența și activitățile desfășurate pe teritoriul României de către cetățenii străini.