Spectacole cu statui vivante pe străzile din Constanţa, în fiecare duminică a sezonului estival

Cazinoul din Constanţa / foto: arhiva
Cazinoul din Constanţa / foto: arhiva
17 June 2026, 16:56 (actualizat 17 June 2026, 16:57)

Spectacolul ‘Femei ale Marii Uniri’, cu opt personalități feminine din istoria României într-o combinație de statui vivante și animație stradală, va avea loc pe 21 iunie, pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, fiind prima dintr-o serie de astfel de reprezentații care se vor desfășura în fiecare duminică a sezonului estival, în diferite zone ale orașului.

Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că în această vară, străzile Constanţei devin scena unor întâlniri ‘spectaculoase’ cu arta.

‘În fiecare duminică, până pe 23 august, personaje fascinante, costume impresionante şi poveşti care prind viaţă îi vor aştepta pe spectatori în cadrul ‘Spectacolelor stradale cu statui vivante’, organizate de Primăria Municipiului Constanţa’, a informat municipalitatea.

Prima reprezentaţie din programul estival va avea loc duminică, 21 iunie, de la ora 18:00, pe strada Ştefan cel Mare, iar accesul este gratuit. Publicul va putea urmări spectacolul ‘Femei ale Marii Uniri’, care aduce în prim-plan opt personalităţi feminine remarcabile din istoria României, într-o combinaţie de statui vivante şi animaţie stradală.

Programul continuă pe parcursul verii în locuri emblematice ale oraşului – Piaţa Ovidiu, Faleza Cazinoului şi strada Ştefan cel Mare – cu spectacole inspirate din istorie, artă şi patrimoniu cultural: ‘Pe străzile Parisului’ – o incursiune spectaculoasă în atmosfera Parisului secolului al XVII-lea; ‘Tablou vivant – La margine de Copou’ – un omagiu adus marilor doamne ale Moldovei şi farmecului Iaşului de altădată; ‘Femei ale Marii Uniri’ – un elogiu dedicat femeilor care au contribuit la construirea identităţii naţionale.

‘Vă invităm să ieşiţi la plimbare, să vă lăsaţi surprinşi de magia statuilor vivante şi să vă bucuraţi de spectacole care aduc arta şi cultura mai aproape de oameni, într-o atmosferă relaxată, plină de culoare şi voie bună’, se mai menţionează în comunicatul transmis de Primăria Constanţa. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite