Şpaga dată la medic, înlocuită cu donaţia către spital. Legea pacienţilor a fost promulgată
Liber la donaţii către spitale! O modificare a legii pacienţilor a fost promulgată şi prevede că oricine poate face acum donaţii către spitale pentru a nu mai fi date şpăgi. Până acum, spitalele puteau accepta sponsorizări doar de la persoane juridice. De acum, orice ban donat va intra direct în bugetul unităţii.
Şpaga sau… atenţia în spitale se discută pe faţă în saloane deşi medicii riscă enorm dacă cer sau acceptă mită. 2% dintre cei trataţi în spitale au recunoscut în ultimul studiu că le-au fost cerute sume de bani pentru serviciile medicale.
Acum, legea le permite pacienţilor să facă donaţii către spitale.
România are poate cel mai bun exemplu ca din donaţii se poate face un spital. Dar numai prin intermediul unei persoane juridice.
Sunt şi spitale care de ani de zile au înfiinţate asociaţii tocmai pentru a putea primi donaţii.
Cu banii strânşi, Institutul de Oncologie din Iaşi, de exemplu, a plătit deplasările echipelor de la transplant ori şi-au cumpărat echipamente medicale.
Donaţiile, prin firmă sau nu, sunt o gură de oxigen pentru un sistem subfinanţat precum cel românesc.