Sorin Grindeanu: USR a introdus amendamente care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor

22 iulie 2026, 12:06 (actualizat 22 iulie 2026, 14:57)

Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a susținut declarații de presă. TVR Info a transmis declarațiile LIVE, într-o Ediție Specială.

Declarații Sorin Grindeanu:

-Va fi o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, începând cu 27 iulie 2026. Din punctul de vedere al PSD sunt două probleme: 1) Legea salarizării nu a fost încă depusă, în ciuda asigurărilor repetate de la premierul demis. Înțeleg că și UDMR are o mulțime de obiecții mai ales din zona angajaților din Sănătate. În plus a venit și decizia instanței de ieri, care suspendă procedura legsilativă inițiată de Guvern, pe motivul absenței dialogului social.

-Constat atitutdinea incalificabilă a ministrului demis Pîslaru, care sfidează decizia unei instanțe.

-A doua problemă: proiectul de lege privind integritatea depus ieri de PNL. Avertizam de săptămâna trecută și s-a întâmplat. USR a introdus mai multe amendamente ca să-i scape pe Dominic Fritz și alți membri de partid, precum viceprimarul Timișoarei, condamnați pentru conflict de interese.

-PSD nu va accepta vreodată ca, sub pretextul PNRR, USR să aducă atingere standardelor privind integritatea, pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv.

-Am avut o întâlnire cu ANI și avem o listă lungă de amendamente USR care știrbesc din atribuțiile ANI. Practic, USR vrea praguri cumulative prin care să se ajungă la reducerea interdicțiilor privind integritatea. Un exemplu: Se modifică Codul administrativ pentru ca aleșii locali să nu mai fie în conflict de interese când emit sau votează acte administrative. pe noile reglementări, domnul Fritz n-ar mai fi în conflict de interese. E de neimaginat.

-au introdus condiții cumulative astfel încât inspectorul de integritate să nu poată aplica, prin raport, interdicția de până la trei ani, cum era până acum. Au introdus praguri privind intergitatea de două salarii brute minime pe economie. USR preia modelul pe care îl critica și pune prag. Campionii transparenței ne arată din nou adevărata lor față. Au introdus amendamente care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor. Vor ca verificările din oficiu să fie limitate la maxim cinci ani. Iar dosarele să fie clasate dacă evaluarea durează prea mult. Vor să nu mai fie conflict de interese nici când dau bani publici către ONG-urile din care fac parte. De notorietate este un dosar civil în care este implicat domnul Coliban, de la Brașov, fost primar, fix pe această speță. Aceștia sunt oamenii care strigau „Fără penali!” pe străzi, dar care acum, în Parlament, votează ca totul să fie la secret. Să blocheze accesul public la informații, să ascundă date și să-și ascundă averile. Este o ipocrizie revoltătoare. pentru ei, integritatea reprezintă doar un slogan de campanie, nu e o regulă pe care s-o aplice și propriilor buzunare.

-PSD va vota împotriva tuturor acestor prevederi din proiectul de lege transmis la Parlament ieri.

Întrebări și răspunsuri:

-(mai e timp ca legea salarizării să fie adoptată?) Timp este, inclusiv azi la 14 e o întâlnire la Cotroceni pe grupul de lucru, dar întâi să se pună de acord cei din coaliția de guvernare pe proiect, că nu sunt de acord. Nici ministrul de Finanțe nu a fost de acord, iar UDMR are un punct de vedere pe Sănătate. Noi nu ne-am schimbat punctul de vedere, dacă amendamentele noastre vor fi aprobate, vom vota. Dacă nu, nu.

-(dacă a primit răspunsuri la scrisoarea de ieri) Am primit câteva răspunsuri, dar pe noi ne interesează ca, dincolo de legile din PNRR) să se dezbată și proiectul de lege privind cadastrul, deblocarea posturilor din Sănătate, prețul la combustibil și o dezbatere pe proiectul de lege pe Educație privind primele.

-(ce părere are despre întânirea dintre Marcel Ciolacu și Ionel Arsene, urmărit internațional și condamnat) Marcel Ciolacu este președintele CJ Buzău fiindcă a câștigat alegerile, nu fiindcă a fost numit. Legat de ceea ce face fiecare pentru noi, fiecare răspunde. L-aș îndemna pe Marcel Ciolacu să răspundă pe acest subiect.

-(cum se aplică prevederile proiectului legii ANI, pentru că se spune că se aplică incidentelor de integritate săvârșite ulterior intrării în vigoare?) În afară de Fritz nu există condamnare pentru alții care sunt în cercetare în acest moment. Pentru Fritz, cred că mai puțin. Fritz și-a luat deja o condamnare definitivă, sigur că își dorește să rămână în continuare primar al Timișoarei și să aibă prefect de Timiș ca să nu fie suspendat din funcție, că altfel și-ar pierde postul de președinte al USR, dar asta e o treabă politică. Pentru toți ceilalți, procesele sunt în desfășurare. Și aici e o treabă jurudică. Vi se pare normal să se pună parg? Să nu fie transparență?

-(Toate amendamentele pe care d-voastră le-ați invocat ca fiind de sorginte USR-istă, cu o excepție, sunt cele concepute de Ministerul Justiției, de Radu Marinescu) Nu-i adevărat. O parte e așa, dar celălalt, legat de ani, de toate lucrurile, o să vă dau tabelul, pe amendamente depuse…

-(văd în draftul depus inițial de Ministerul Justiției că se invocă o decizie a CJUE care se referă la aplicarea principiului proporționalității în modul de verificare și de sancționare a persoanelor care se fac vinovate de incompatibilități sau de conflict de interese). Perfect, aceeași decizie era valabilăși la abuzul în serviciu.

-(Nu tocmai. Eu încerc să înțeleg cine a conceput cele patru condiții cumulative, pentru că avem două variante de draft). Indiferent cine a făcut-o, pe aceste lucruri, PSD nu e de acord și nu va vota.

-(Nu, nu, au fost concepute de un ministru care era susținut de PSD în timpul fostei guvernări). Am înțeles că trebuie să fie PSD de vină. Eu vă spun că vă vom pune la dispoziție proiectul de lege pe care l-a lăsat Marinescu, proiectul pe care au lucrat și la care s-au adăugat amendamente. Oricât se încearcă în acest moment să se ducă lucrurile spre PSD, lucrurile se vor vedea la vot. Nu vom vota treaba asta. restul sunt turbulențe pe care încearcă să le arunce unii sau alții. PSD va susține eliminarea tuturor acestor articole din lege, care aduc știrbirea ANI. Aceasta e decizia politică. Hai să-i văd pe ceilalți!

-(în același draft invocat există o propunere să se întocmească o fișă financiară de integritate. Aceasta a dispărut în acest nou proiect, rămân la secret. Este vorba de un amendament UDMR care a propus șiexonerarea, din zona conflictului de interese a celor care sunt beneficiari ai banilor de la bugetul local daca sunt afini sau persoane de gradul doi. Cum se poate modifica să fie eliminate aceste două propuneri, dacă UDMR are cheia majorității pe acest proiect?) Eu nu pot să vă spun ce face UDMR, USR sau PNL pe acest proiect. Eu vă spun despre ce face PSD. Eu vă spun că în acest moment este depus un proiect de lege care are depusă semnătură PNL. Nu Marinescu, nu PSD, nu altcineva. La acest proiect de lege s-au adăugat în dezbatere, la care PSD n-a fost, niște amendamente. Nu e sub semnătură PSD. PSD, o să vedeți poziția în plen, nu va susține niciunul din aceste articole, restul e gargară.

-(PSD va propune publicarea declarațiilor de avere și de interese sub forma acestei fișe financiare de integritate?) PSD este de acord cu transparentizarea întregului proces.

-(pornind de la draftul de lucru al proiectului de la Ministerul Justiției, acolo se precizează că toate sesizările anonime…) Dar de ce nu vorbiți de proiectul PNL? În acest moment, în mod legal, s-a depus un proiect de lege asumat, nici măcar de USR, UDMR…

-(În proporție de 90% este draftul de lucru de la Ministerul de Justiție întocmit în perioada în care era și PSD la guvernare). … și care a fost acceptat inclusiv de ANI și ANI, cu acel draft de care spuneți d-voastră, era de acord să fie promovat ca OUG, nemaiputând să fie OUG s-a intrat pe această variantă. Dar ANI a fost de acord cu draftul la care a lucrat Marinescu. În acest moment avem cu totul altceva, cu care ANI nu este de acord. Putea să fie de acord ANI, asta nu e treaba PSD-ului. PSD vă spune în acest moment, politic, că nu suntem de acord cu amendamentele pe care le-au făcut la acel proiect inițial cei din actuala coaliție de guvernare. Mie mi se pare că în acest moment nu mai vorbim de un episod izolat, ci de un tipar de comportament care începe să definească și PNL și USR, una spun înainte să fie vizați de ceva și alta fac atunci când îi privește direct. În acest moment este depus la secretariat un proiect de lege semnat de PNL, cu care, pe mai multe articole care duc la știrbirea atribuțiilor ANI, PSD nu este de acord.

-(…doar că este de interes public să înțelegem dacă ANI este de acord cu acele proceduri care îngreunează darea unei soluții…) Întrebați-i pe cvei de la ANI!

-(Păi ați avut o discuție cu reprezentantul ANI, eram curios dacă ați avut o discuție șipe aceste proceduri. pentru că sesizările anonime, sesizarea făcută de o persoanăî fizică nu mai este luată în considerare, dacă nu se urmează niște pași care mai mult descurajează) O să vă pun la dispoziție, pentru că nu pot să vă prezint, pe scurt, toate…

-(Eu eram curios dacă ați făcut o analiză pe tot, sau doar pe anumite amendamente, tot proiectul este de interes și contează de ce s-a venit cu o procedură care îngreunează vebirea unei soluții) Aș vrea să întrebați aceste lucruri pe cei care au semnat acest proiect. Procedural, acest proiect este asumat de PNL. Nu de USR, nu de UDMR, nu de altcineva. Restul au fost discuții, mai mult sau mai puțin constituționale în această perioadă. procedural și constituțional lucrurile au intrat pe un făgaș legislativ odată cu propunerea acestui proiect asumat de PNL, restul au fost discuții.

-(despre Legea salarizării și ordonanța ANi erau lăastae la cheie de cei doi miniștri. De ce cei doi miniștri nu au acționat să trimită proiectele direct în parlament, înainte de demisie?) Nu erau închise procedurile pe Legea salazirăsii. Iar pe partea de OUG nu știu de ce nu a mai fost aprobat.

-(era o lipsă de asumare din partea dlui Marinescu?) Nu cred, s-a intrat pe o poziție de ieșire de la guvernare.

-(acele amendamente de care vorbea dl Marinescu, de ce nu le veți depune la proiectul depus de liberali?) Dar cine a spus că nu vom face asta? Vom elimina toate porcăriile USR-ului și ale celorlalți. Evident că vom propune eliminarea acestor amendamente. Dacă lucrurile vor sta așa, vom vota legea. Dacă nu, n-o să votăm.

-(Ați cerut ca discuțiile de la Cotroceni să fie desecretizate?) O să cer.

-(despre decizia CAB care a oprit procedura legislativă a Legii salarizării) Dacă își asumă un parlamentar, un grup, această lege șiu îl depun, eu cred că nu poate fi oprită procedura parlamentară.

-Pe mine nu mă interesează paternitatea proiectului Legii cadastrului, mă interesează ca românii să nu fie păgubiți. Probabil că această lege o să treacă, nimeni nu știe când se vor debloca lucrurile la Cadastru.

-(legat de legea salarizării, sunteți sigur că această lege va ajunge la vot în Parlament? Astăzi când vorbim o văd mai degrabă că nu o văd a fi trecută, dar aștept să fie depusă, să discutăm pe amendamente, în priumul rând să se înțeleagă între ei. Deocamdată, în arcul guvernamental nu există o poziție unitară. Dacă partenerii sociali ar spune că da, e ok legea, am vota.

-(Vorbeați de PSD-iști în PNL, există PSD-iști în PNL?) Voi ați spus, echipa asta nou aleasă la congresul anulat vorbeau de PSD-știi din PNL, nu-i așa? Eu n-am consideart niciodată că liberalii vechi sunt PSD-iști. dar problema de fond rămâne.


Președintele PSD face declarații după ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

Ieri, Sorin Grindeanu a anunțat ședința BP al Camerei Deputaților pentru conocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului începând de luni, 27 iulie. Președintele PSD a trimis o scrisoare liderilor politici ai partidelor parlamentare în care reiterează necesitatea constituirii unui comitet de criză la nivelul Parlamentului, în care să se discute proiectele legislative care constituie jaloane în PNRR.

Și Biroul Permanent al Senatului s-a reunit astăzi, de la ora 11:00, pentru convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 27-31 iulie

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite