Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual susține că Ilie Bolojan lansează afirmații ”foarte periculoase” în spațiul public: ”Premierul este confuz”
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a reacționat, joi, în urma declarațiilor premierului Ilie Bolojan și susțin că acesta a făcut afirmații ”foarte periculoase” pentru capacitatea României ”de a-și asigura în viitor apărarea, ordinea publică și securitatea națională”.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă ce măsuri ar putea intra în noul pachet de măsuri fiscale, printre care eliminarea posibilității pensionării anticipate și faptul că ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, urmează să anunțe săptămâna viitoare proiectul de reformă a MAI.
Potrivit comunicatului SNPPC, modificările condițiilor de pensionare anticipată, astfel încât să nu mai existe pensionări la 48-50 ani, arată că premierul ”nu cunoaște toate prevederile legale privind pensiile militare”.
”Tragem concluzia că premierul este confuz și nu cunoaște toate prevederile legale privind pensiile militare! Nu poți pune semnul egal între un polițist, jandarm, militar care și-a desfășurat activitatea timp de cel puțin 26 de ani în stradă, cu riscuri, interdicții și incompatibilități în toată cariera și o altă profesie”, subliniază SNPPC.
De asemenea, în privința reorganizării MAI, SNPPC subliniază că mulți polițiști, funcționari publici și personal contractual au înțeles că urmează disponibilizări de personal.
”Cu toate că a prezentat această ”informație” imediat după ce a vorbit despre reorganizarea aparatelor centrale ale ministerelor, mulți polițiști, funcționari publici și personal contractual au înțeles că urmează o reorganizare a M.A.I. care s-ar putea concretiza cu disponibilizări de personal. Cunoaștem , din afirmațiile vicepremierului, ministru al afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, faptul că la nivel de M.A.I., la data de 31 iulie 2025, existau 17.000 polițiști/militari care îndeplinesc deja condițiile de pensionare! În urmă cu două săptămâni ministrul apărării a anunțat public că în M.Ap.N. sunt 7000 de militari care îndeplinesc condițiile de pensionare. Prin urmare, fără să cunoaștem cifra din serviciile secrete, la nivelul familiei ocupaționale Aprărare, Siguranță Publică și Securitate Națională, avem în acest moment peste 24.000 polițiști/militari care îndeplinesc condițiile de pensionare”, se precizează în comunicat.
SNPPC susține că nu este prima dată când politicienii fac afirmații periculoase în spațiul public. Sindicatul subliniează și că acestea nu fac decât să ”alarmeze polițiștii și militarii și pot declanșa pensionări masive în contextul situației din interiorul țării, dar și al războiului din Ucraina“.
Sindicatul avertizează că prin pensionarea a 24.000 de polițiști/militari din cei peste 240.000 de angajați, pe fondul deja existentului deficit de personal de peste 21%, potrivit sursei, s-ar mai adăuga aproape 10% deficit de personal, ceea ce ar duce la un deficit de 30%, ”care echivalează cu, cel mai probabil, incapacitatea de a ne îndeplini misiunea sacră de a asigura apărarea, siguranța publică și securitatea națională”.
SNPPC afirmă că se opune oricărei modificări a legislației privitoare la salarizarea, cariera și pensionarea polițiștilor și militarilor.

