Siegfried Mureşan: Protecţia copiilor pe internet ţine de ordine publică şi siguranţă naţională; copiii pot fi victime
Protecţia copiilor în mediul online ţine de ordinea publică şi siguranţa naţională, copiii pot fi ameninţaţi, radicalizaţi, instigaţi la acte de violenţă, pot fi victime ale multor forme de violenţă, a transmis europarlamentarul Siegfried Mureşan, marţi, la dezbaterea cu tema “Protejăm copiii în mediul online”.
“Aşa cum există reguli în viaţa noastră reală, în mediul offline, aşa e firesc să existe şi în mediul online şi cred că cel mai important lucru pe care trebuie să-l conştientizăm este că riscurile în mediul online sunt reale, nu este doar divertisment, nu este doar o lume virtuală care nu are impact asupra vieţii noastre. (…) Copiii pot fi ameninţaţi, pot fi radicalizaţi, pot fi instigaţi la acte de violenţă, pot fi victime ale multor forme de violenţă. Şi e foarte important că aşa cum avem reguli în viaţa reală, să avem reguli şi în mediul online”, a subliniat Mureşan, în mesajul online adresat participanţilor la dezbatere.
El a adăugat că reglementările legislative în acest domeniu “nu înseamnă în niciun fel o reducere a libertăţii de exprimare, ci este un lucru necesar pentru a ne proteja, pentru a proteja copiii”.
“Nu este o îngrădire a libertăţii de exprimare, este o necesitate pentru protecţie şi să fii sigur că libertatea de exprimare a fiecăruia nu poate, nu face rău altcuiva, nu abuzează pe alţii, fiindcă în fond libertatea asta înseamnă ‘fac ce vreau’, dar respectând regulile şi fără a face răul altcuiva şi fără a îngrădi libertatea. Iniţiativa legislativă a colegilor din Partidul Naţional Liberal e foarte concretă în acest sens. Trebuie să distingem între reţelele de socializare, aceste platforme şi alte aplicaţii. Sunt foarte multe lucruri în mediul online care sunt utile, multe dintre ele sunt şi necesare pentru copii, fiindcă ei vor lucra într-o lume digitalizată, vor creşte, vor trăi, vor interacţiona într-un lume digitalizată, e firesc să fie pregătiţi, trebuie să fie bine informaţi, bine educaţi, competitivi în această lume”, a detaliat Mureşan.
Europarlamentarul liberal a adăugat că trebuie făcută o distincţie clară între reţelele de socializare şi restul programelor care le sunt “utile şi necesare”, menţionând că în acest context, copiii sunt “marfa care se vinde”.
“În ceea ce priveşte reţelele de socializare, atât copiii, dar şi părinţii trebuie să conştientizeze următorul lucru: acestea sunt companii private care doresc să facă profit cât mai mult. Iar pentru a face profit cât mai mare, au nevoie ca noi toţi să petrecem cât mai mult timp pe aceste reţele (…). Copiii sunt marfa care se vinde – datele lor, comportamentul lor. Share-urile sunt toate informaţii care sunt valoroase pentru reţelele de socializare şi pe care ele le vând apoi mai departe pentru a face profit. Tocmai de aceea, iniţiativa legislativă prevede ca minorii sub 16 ani să-şi poată face conturi doar cu acordul părinţilor, obligaţiile pe care să le aibă platformele privind filtrarea conţinutului periculos pentru copii, eliminarea reclamelor adresate copiilor, să ne asigurăm că ceea ce apare online e sigur pentru copii, precum şi obligativitatea ca autorităţile responsabile să verifice dacă aceste reguli sunt respectate”, a explicat Siegfried Mureşan.
Dezbaterea, organizată de Comisia pentru apărare din Senat, s-a axat pe propunerea legislativă a grupului senatorilor PNL privind protecţia copiilor în mediul online, proiect ce va depus marţi în Parlament.

