Sfinţirea Marelui Mir, la Catedrala Patriarhală. După sfințire, Sfântul Mir a fost dăruit tuturor eparhiilor din Patriarhia Română
Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
„Acest mir de mare preț reprezintă, în primul rând, o credință puternică și o iubire profundă a celor care Îl iubesc pe Hristos, reprezintă o viață curată trăită în sfințenie. Dar, în același timp, reprezintă și toate darurile pe care clerici și mireni le-au făcut de-a lungul timpului Bisericii lui Hristos, daruri izvorâte din iubire față de Hristos și față de Biserica Sa. De aceea, toate veșmintele frumoase, toate obiectele liturgice, cum sunt Sfântul Potir, Sfântul Disc, amforele de mare valoare, icoanele sfinte și frumoase, picturile frumoase și de mare valoare, toate acestea reprezintă semne ale iubirii clerului și credincioșilor față de Iisus Hristos„, a afirmat Părintele Patriarh, la finalul slujbei.
Telespectatorii TVR au avut şansa de a asista la evenimentul ce va avea loc anul acesta în Sfânta și Marea Joi, urmărind, de la ora 10.00, la TVR 1, ediţia specială „Universul credinţei”. Transmisiunea în direct a slujbei de la Catedrala Patriarhală, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost explicată telespectatorilor prin comentariul jurnalistului „Universul credinţei”, Corneliu Vlad Matache.
După sfinţire, Sfântul şi Marele Mir a fost transferat în 44 de amfore mici de argint, care au fost dăruite tuturor eparhiilor din Patriarhia Română.
Pregătirea Marelui Mir s-a făcut, începând de luni, în incinta Mănăstirii Duminica Tuturor Sfinţilor Români din Capitală, într-o încăpere numită Mirostirion. Încăperea a fost edificată special pentru precedenta sfinţire a Marelui Mir, în 2019, conform Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.
Alcătuit din ulei de măsline şi 39 de mirodenii, amestecate şi fierte continuu mai multe zile în Săptămâna Patimilor, într-un ritual special, Sfântul şi Marele Mir este întrebuinţat pentru săvârşirea Tainei Mirungerii celor nou botezaţi, la sfinţirea de biserici, la sfinţirea Antimiselor şi a tuturor lăcaşurilor de cult, dar şi la aşezarea în raclă a moaştelor sfinţilor canonizaţi ori pentru reprimirea în Ortodoxie a celor căzuţi de la dreapta credinţă sau primirea celor ce vin la Ortodoxie de la confesiuni creştine al căror botez poate fi recunoscut prin iconomie.
Sfinţirea Marelui Mir este permisă numai Bisericilor Ortodoxe autocefale, în Biserica Ortodoxă Română evenimentul având loc pentru a 23-a oară de la primirea autocefaliei.