Serviciile de evidență a persoanelor au program prelungit, înaintea alegerilor

Program prelungit la Evidența Populației
Program prelungit la Evidența Populației
25 noiembrie 2020, 10:49

În zilele de sâmbata şi duminică (5-6 decembrie), programul de lucru al serviicilor publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor aferente celor 6 sectoare va fi următorul:

• Între orele 08.00-16.00 – în data de 05.12.2020 (sâmbătă)

• Între orele 07.00-21.00 – în data de 06.12.2020 (duminică).

Cartea de identitate se eliberează cetățeanului român pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei. În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovada adresei de domiciliu etc.), în conformitate cu prevederile art. 20 din actul normativ sus-menționat, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune 3 fotografii ¾ cm şi contravaloarea actului de identitate (1 leu), achitată în acelaşi mod ca în cazul cărţilor de identitate.

 

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă