Serbia: Nouă manifestaţie a studenţilor împotriva corupţiei

1 March 2025, 21:28

Zeci de mii de oameni au protestat în orașul Niş din sudul Serbiei, față de autoritățile de la Belgrad. Oamenii sunt nemulțumiți de modul în care autoritățile au gestionat criza din orașul Novi Sad, unde 15 oameni au fost uciși, anul trecut, după prăbușirea acoperișului de beton al gării.

Manifestanții au denunțat ceea ce ei au numit coruptia aparatului de stat. La manifestație au participat în mare parte studenți, dar și fermieri, profesori și muncitori.

Manifestaţiile au început după prăbuşirea unei părţi a acoperişului de beton de la gara din Novi Sad la 1 noiembrie, incident soldat cu 15 morţi. Clădirea tocmai fusese renovată şi incidentul este populaţie simbolul corupţiei care domneşte în ţară.

De mai multe luni, mişcarea de protest exercită o presiune crescândă asupra guvernului sârb şi a preşedintelui Aleksandr Vucic, ducând la demisia premierului în luna ianuarie.

Sâmbătă dimineaţă, la ora locală 11:52, la care se produsese tragedia, manifestanţii au păstrat 15 minute de reculegere în memoria celor 15 victime.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite