Senator democrat: Trump îi dă cheile Trezoreriei şi restul guvernului federal lui Musk. Trebuie să punem capăt acestei acaparări ilegale a puterii

6 February 2025, 18:41

Planurile lui Elon Musk de eficientizare a administraţiei de la Washington a dat deja startul protestelor. Americanii sunt nemulţumiţi de modul în care se fac reduceri, de exemplu prin închiderea unor agenţii federale. Una dintre cele mai controversate închideri este cea a Agenţiei Americane pentru Dezvoltare Internaţională, USAID, care acţionează în întreaga lume cu programe de susţinere. Agenţia a fost activă şi în România, până în 2007, unde a cheltuit aproximativ 600 de milioane de dolari.

Noul departament de eficienţă guvernamentală, condus de Elon Musk, a luat una dintre cele mai controversate decizii – închiderea Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională, scrie presa americană.

O agenţie care, în opinia lui Musk, era condusă de nebuni radicali şi care nu se alinia planurilor noii administraţii Trump. O administraţie care are ca prioritate America. Prin urmare, banii care ajungeau în programe internaţionale, prin USAID, vor rămâne în Trezoreria americană.

Margot Stiles, fost contractor USAID: Statele Unite dau foarte mulţi bani pentru îmbunătăţirea capacităţii diferitelor guverne din toată lumea, astfel încât acestea să administreze probleme care, în cele din urmă, ajung în Statele Unite. Acestea includ boli, cum ar fi Ebola, includ securitatea, traficul de persoane şi pirateria.

Măsura a iritat deja mii sau chiar milioane de americani, iar membrii democraţi ai Congresului american au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Donald Trump şi Elon Musk.

Chris van Hollen, senator democrat: Suntem martori, în timp real, ai celei mai corupte afaceri din istoria Americii. Elon Musk a contribuit, a plătit peste 250 de milioane de dolari pentru a ajuta la alegerea lui Donald Trump. Iar acum Donald Trump îi dă cheile Trezoreriei şi restul guvernului federal lui Elon Musk. Trebuie să punem capăt acestei acaparări ilegale a puterii, şi o vom face acum. Nu vom da înapoi.

Unda de şoc a închiderii Agenţiei pentru dezvoltare ajunge şi în Balcani. Bosnia Herţegovina şi Kosovo sunt printre cele mai afectate de oprirea finanţării americane. Washingtonul a investit aproape 2 miliarde de euro în Kosovo, din 1999 pana acum, jumătate din bani provenind de la USAID.

Presa americană scrie că angajaţii noului departament condus de Musk ar fi intrat ilegal în posesia unor documente ale USAID.

De asemenea, Agenţia Centrală de Informaţii, CIA, ar recurge şi ea la concedieri. Unii agenţi ar fi primit deja oferte de renunţare la contracte, cu salarii compensatorii.

În acest context, The New York Times scrie că CIA ar fi trimis la Casa Albă un e-mail cu numele persoanelor angajate în ultimii doi ani, un document care ar putea ajunge public şi ar pune în pericol agenţii.

Nu în ultimul rând, președintele american a semnat un nou ordin executiv, prin care le interzice sportivilor trans-sexuali să participe în competiții feminine.

Pe fondul acestor evenimente, au loc manifestaţii împotriva noului preşedinte american în tot mai multe oraşe ale Statelor Unite, de la Los Angeles, până în Philadelphia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite